Editura Evenimentul si Capital

SFIDARE: Senatorul Isăilă a lipsit de la ședința în care senatorii juriști ar fi urmat să discute arestarea sa preventivă.

14-04/ovidiu-isaila-600x400-465x390
Autor: | | 1 Comentarii | 164 Vizualizari

Comisia juridică din Senat a amânat decizia în cazul solicitării de încuviințare a arestării preventive a senatorului PSD Marius Isăilă, pentru că subiectul discuției nu s-a prezentat la ședință. În acest fel, senatorul și-a câștigat cel puțin o lună de liniște, întrucât următoarea ședință va avea loc pe 28 mai.

Conform mediafax.ro, senatorul PSD Marius Isăilă a fost prezent marţi dimineaţă în Senat, la şedinţa Comisiei de buget-finanţe, numai că a ales să nu se prezinte în fața colegilor săi de la Comisia juridică.

Cazul senatorului Marius Isăilă se află în atenţia Comisiei juridice din Senat, care urmează să propună plenului Senatului o rezoluţie pentru încuviinţarea arestării preventive sau respingerea solicitării formulate de DNA.

Cazul senatorului Marius Isăilă se află în atenţia Comisiei juridice din Senat, care urmează să propună plenului Senatului o rezoluţie pentru încuviinţarea arestării preventive sau respingerea solicitării formulate de DNA.

Procurorii spun că solicitarea de arestare preventivă a lui Isăilă este justificată de faptul că au fost constatate "repetabilitatea actelor infracţionale, întinderea acestora în timp (2012 – 2014), modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor – prin folosirea/interpunerea altor persoane care primeau sumele de bani pretinse urmare a traficării influenţei, modalitatea conspirată de a aborda discuţiile cu tematică infracţională (în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialog în şoaptă însoţit de gestică), precum şi încercările de a şterge urmele infracţiunilor prin redactarea unor contracte false care să creeze o altă aparenţă decât realitatea primirii unor sume de bani".

De asemenea, DNA susţine că Isăilă a încercat să afle date nedestinate publicităţii, despre posibile cercetări ce s-ar fi putut efectua faţă de persoana sa de către organele judiciare.

Codruta Kovesi, lovitura de GRATIE! Va fi procuror european. Antunul facut de STRAINI. ULTIMA ORA

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI