Sfârșitul dominației PSD în Capitală. Scenariul lui Rareș Bogdan aduce panica în Kiseleff

Sfârșitul dominației PSD în Capitală. Scenariul lui Rareș Bogdan aduce panica în Kiseleff

Vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a dezvăluit cum ar putea partidul său să oprească dominația de 12 ani din Capitală.

Europarlamentarul este convins că PNL său va câştiga alegerile locale în Bucureşti, dacă se mobilizează.

La Reuniunea Comitetului de coordonare al PNL Sector 2, politicianul a spus că PNL este în creștere în toată țara, având un grad de favorabilitate de peste 40%, fără precedent în ultimii ani pentru un partid de dreapta.

Rareș Bodan spune că Gabriela Firea „va fi fără probleme bătută”, iar despre Clotilde Armand, candidatul USR la Primăria Sectorului 1,  consideră că este „o glumă”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Să aveți încredere că vom câștiga localele și vom opri guvernarea înfiorătoare a Bucureștiului, o guvernare de stânga de 12 ani, o guvernare care a plasat România in topul de pe urmă al țărilor UE”, a spus vicepreședintele PNL.

„Cred că doar trebuie să vă mobilizați pentru câștigarea alegerilor locale. (...) Cred că la sfârșitul lunii iunie vom spune că avem aceste sectoare, că avem Primăria Capitalei. Cred că Gabriela Firea va fi fără probleme bătută, chiar dacă astăzi pare că încă are rezidual ceva încredere. Va fi bătută în momentul campaniei, ea doar va scădea în următoarele luni de zile”, a adăugat Rareș Bogdan.

„Cât despre candidaţii din Bucureşti, la Sectorul 1 nu are nicio şansă nici Tudorache, iar Clotilde Armand este o glumă. Din punctul meu de vedere, candidatul liberal o va spulbera”, mai spune politicianul.

Și la Sectorul 2 lucrurile sunt simple, consideră Rareș Bogdan, iar PNL „a câştigat deja”.

Sectorul 4 va fi câștigat tot de candidatul liberal, la sectorul 5 „PNL va câştiga en fanfare”, iar la Sectorul 6 „Mutu ar fi bine să se mute undeva în afara Bucureştiului, pentru că şi-a bătut joc complet de acel sector”, mai spune vicepreședintele PNL, potrivit România TV.