Calendar creștin ortodox, 22 septembrie. Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie, omul care s-a făcut scut în calea păgânilor

Calendar creștin ortodox, 22 septembrie. Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie, omul care s-a făcut scut în calea păgânilor

Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie este pomenit, astăzi, în calendarul ortodox. A fost un apărător al valorilor religioase și a înfruntat cuceritorii din secolul al XVII-lea.

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește, miercuri, 22 septembrie, pe Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. Sfântul Ierarh Teodosie s-a născut în zona Vrancea, în prima jumătate a veacului al XVII-lea şi a avut încă din tinereţe aplecare către viaţa călugărească. Așa că a decis să se lepede de lume şi a primit sfântul chip îngeresc la Schitul Brazi.

A renunțat la viața lumească și s-a îndreptat spre călugărie

Astfel, cugetând ziua şi noaptea la Legea lui Dumnezeu şi deprinzând de la dascălii încercaţi din mănăstirile Ţării de Jos a Moldovei învăţăturile cele folositoare, a fost ales egumen al Mănăstirii Bogdana din ţinutul Bacăului, reconstruind în vremea stăreţiei sale acest sfânt locaş.

Sfântul Teodosie fost hirotonisit episcop de Rădăuţi în anul 1670, iar peste un an a fost trimis să păstorească Episcopia Romanului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a iubit cu adevărat sfintele lui Dumnezeu locaşuri, a cercetat şi a ajutat cu multă râvnă schiturile şi mânăstirile din eparhia sa, sprijinind totodată şi pe binecredincioşii creştini aflaţi în felurite necazuri sau cuprinşi de sărăcie.

De asemenea, în anul 1674, Sfântul şi preaînvăţatul mitropolit Dosoftei, silit de vitregia vremurilor, s-a retras în Polonia, împreună cu domnitorul Ştefan Petriceicu, iar Moldova a fost asuprită de cetele de turci şi de tătari, care au adus la cârma ţării pe Dumitraşcu, din neamul Cantacuzinilor.

A cerut arhiereilor să-şi pună mitropolit

Acesta, văzând că moldovenii au fost lipsiţi de păstorul lor, a cerut arhiereilor să-şi pună mitropolit. Ierarhul Teodosie, deşi nu voia, mai mult fiind silit, a luat conducerea Mitropoliei Moldovei în acele vremuri greu de îndurat, când turcii şi tătarii intraseră ca lupii înfometaţi în smerita lui turmă. Păstorul nu a răbdat mult a vedea în toate zilele cum sunt nedreptăţiţi creştinii, ci, punându-şi sufletul pentru oile sale, a mers la domnitor şi i-a cerut să pună capăt asupririi poporului şi să alunge dincolo de hotare pe păgâni.