Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul s-a născut în Armenia Mare, pe la anul 257, într-o familie înrudită cu dinastia imperială a Arsacizilor.
În tulburările acelor vremuri, părinții săi sunt uciși, iar el, copil fiind, găsește scăpare în Cezareea Capadociei unde este crescut în credinţa creştină și botezat.
Mai târziu se căsătorește cu o creștină pe nume Miriam, de asemenea de neam armean, cu care are doi copii: Vartanes și Aristakes.
Crescându-și copiii în dreapta credință, Grigorie și soția lui se hotărăsc să devină monahi.
După o perioadă de pregătire, în care Sfântul Grigorie deprinde trăirea monahală, smerenia, ascultarea, dar și tainele Evangheliei, el dorește să meargă în ţara sa, pentru a le propovădui și armenilor cuvântul lui Dumnezeu.
Are de îndurat multe chinuri din partea păgânilor, mai ales, din partea regelui Tiridate al III-lea (283-330), care nu putea suferi credinţa în Hristos.
Sfântul Grigorie este aruncat într-o groapă adâncă în care erau animale sălbatice și târâtoare veninoase, unde stă vreme de 14 ani, fiind hrănit de o bătrână milostivă care îi aducea merinde pe ascuns.
Tot atunci au pătimit Sfintele fecioare Ripsimia și Gaiani, precum și 70 de bărbaţi creştini şi 32 de femei, primind cununa muceniciei, care sunt prăznuiți și ei astăzi.
Când regele Tiridate se îmbolnăvește greu și vede că zeii la care se închina nu îl ajută, îl cheamp pe Sfântul Grigorie să-l vindece, lucru care se și întâmplă.
Văzând minunea, Tiridates crede în Hristos și primește botezul, în anul 301. Ca urmare, toată Armenia vine la credinţa creştină, poporul sfărâmând templele idolilor, zidind biserici.
Sfântul Grigorie este trimis la fericitul Leontie, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, de care este hirotonit episcop în anul 302, ajungând cel dintâi arhipăstor al armenilor.
Apoi, hirotonind preoți, Sfântul Grigorie botează întreg poporul, până la cel din urmă sătean.
Armenii devin astfel primul popor din lume creștinat în întregime.
Regele Tiridate, la rândul său, întemeiază multe mănăstiri.
Tot Sfântul Grigorie poartă flacăra credinţei la multe alte popoare de pe lângă Marea Caspică şi în Caucaz.
Îi pregătește pentru preoție pe fiul său Aristakes, care îi și urmează ca arhiepiscop, și pe nepotul său, numit tot Grigorie, fiul lui Vartanes, care, predicând Evanghelia popoarelor din Caucaz, este ucis de păgâni și primește cununa muceniciei.
Sfântul Grigorie a păstorit Biserica Armeniei 31 de ani. Numele lui apare și la Sinodul I Ecumenic (325), semnând al treizeci şi şaselea pe lista Sfinților Părinţi de la Niceea.
Se spune că el a avut iniţiativa înfiinţării alfabetului armenesc, desăvârșit de învățatul Mesrop, şi că a tălmăcit şi Biblia în limba armenilor.
În ultima parte a vieții sale, Sfântul se ruga vreme îndelungată în singurătate şi prin munţi, înainte de a se muta la Domnul, pe la anul 331.
În timpul împăratului Zenon (474-491) sunt descoperite moaştele Sfântului.
Acum mâna sa dreaptă se află în Armenia, capul și mâna stângă la Marea Lavră din Muntele Athos, iar altă parte a moaștelor sale în Italia, la Napoli.
De asemenea, părți din moaștele sale se află și în alte sfinte lăcașuri din lumea creștină.