Sfântul Mucenic Conon - Calendar creștin ortodox: 5 martie

Sfântul Mucenic Conon - Calendar creștin ortodox: 5 martie

Sfântul Cuvios Mucenic Conon a trăit în secolul I, în vremea Sfinților Apostoli, fiind născut în localitatea Vidania din Isauria, un ținut muntos din Asia Mică.

Sfântul Mucenic Conon era fiul păstorului Nestor și al soției sale, Nada, amândoi păgâni. Aceștia l-au căsătorit fără voia sa.

Înainte de nuntă, lui Conon i s-a arătat Sfântul Arhanghel Mihail, sub chipul unui bărbat luminos. Acesta i-a vorbit despre sfânta credință, l-a botezat, l-a împărtășit și l-a însemnat cu semnul Crucii.

Imediat după nuntă, Conon a luat o lumânare, a pus-o sub un vas și a întrebat-o pe soția sa: „Ce este mai bun, lumina sau întunericul?”. Femeia a răspuns firesc „Lumina”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Atunci el a început să-i vorbească despre Hristos și viața veșnică. La fel și părinților lui, cu toții primind credința creștină.

Conon și soția sa au trăit în curăție, ca un frate cu o soră, până când ea a murit. La scurt timp, și părinții lui au trecut la cele veșnice.

După moartea soției sale, Conon a trăit ca un adevărat anahoret, fiind un precursor al viețuirii ascetice în lumea creștină. Dumnezeu i-a binecuvântat ostenelile cu darul săvârșirii de minuni și cel al alungării diavolilor. Prin exemplul său, a adus pe mulți păgâni la creștinism.

Dregătorul imperial Magnus care conducea ținutul din provincia Isauria, unde se afla localitatea Vidania a Sfântului Conon, a declanșat o prigoană împotriva creștinilor aflați în teritoriul pe care îl administra, în numele împăratului de la Roma.

În timpul acestei persecuții a fost prins și Sfântul Conon. Acesta, nevoind să se lepede de Hristos, a fost supus la chinuri grele. A fost scăpat însă de consătenii săi, care aflând de patimile lui s-au răsculat împotriva lui Magnus și l-au alungat din cetate.

La doi ani după patimile sale, Cuviosul Conon s-a mutat la Domnul, fiind plâns de toată provincia Isauriei.

După înmormântare, casa lui Conon a fost transformată în biserică.