Sfântul Ilie este unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, este cinstit de de creştini, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă.

În tradiția populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-o căruță cu roți de flăcări și cai albi, înaripați. El tună, trăsnește si lovește dracii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie și că poate provoca furtuni puternice dacă este furios.

Sfântul Ilie este celebrat şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

În dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care se pune la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culeg şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.

De asemenea, în ziua de Sfântul Ilie oamenii nu lucrează pentru a nu-l mânia pe acesta şi a nu-l face să arunce fulgere asupra lor şi grindină şi prăpăd asupra recoltelor.

Superstițiile spun că dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă și că plantele medicinale, de leac, au puteri mai mari dacă sunt culese în această zi.

Se crede că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

Pentru sănătate, de Sfântul Ilie, este indicat să mănânci nuci şi mere, al căror consum este interzis până în această zi, dar și pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu primejdia recoltele.

Tradiția spune că purtarea ramurilor de salcie te feresc de trăznete.

Se spune în popor că diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit în gospodărie şi e bine să nu se ascundă nimeni sub un carpen, pe vreme de furtună.

În unele zone fetele nemăritate se duc pe ascuns în lanurile de cânepă şi se tăvălesc goale prin rouă. Dacă noaptea vor visa cânepă verde înseamnă că se vor mărita cu băieţi tineri, iar dacă vor visa cânepă uscată se vor mărita cu cineva mai în vârstă.

Sărbătoarea Proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor, scrie newsbv.ro.

Te-ar putea interesa și: