Zece ieşeni au ajuns la spital în acest weekend după ce au consumat ciuperci necomestibile culese din pădure.
„Pacienţii cu vârste cuprinse între 29 şi 48 de ani prezentau greţuri, vărsături, dureri abdominale, ameţeli şi transpiraţii abundente şi au rămas internaţi la Secţia de Toxicologie. Cei mai mulţi dintre ei au cules singuri ciupercile şi, în ciuda avertizărilor pe care le-au primit, au spus că vor mai găti ciuperci deoarece reprezintă o alimentaţie ieftină. Întrucât după ploile din această perioada tot mai mulţi ieşeni vor «beneficia» de apariţia ciupercilor, cei de la urgenţă avertizează asupra riscurilor vitale presupuse de consumul de ciuperci necomestibile”, a declarat Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului “Sf. Ioan” Iaşi.
Ciupercile, mâncare ieftină, dar riscantă
Din cele aproximativ 4.000 de specii de ciuperci, în România se regăsesc aproximativ 50 de specii otrăvitoare. Unele efecte ale intoxicaţiei cu ciuperci se simt chiar şi după 15 minute de la consum.
Sunt însă şi specii de ciuperci a căror efecte se resimt după 12 ore, acestea având o perioadă de incubaţie mai mare. Netratată, intoxicaţia se poate agrava, iar persoana bolnavă poate intra în 48 de ore în comă, după care survine decesul.
Cele mai periculoase ciuperci sunt ciuperca albă şi buretele viperei. În 90% din cazurile de intoxicaţie cu aceste specii de ciuperci sunt mortale.