Sex-simbolul lui Geoană, suflat de PNL

Ludovic Orban negociază venirea în tabăra liberalilor a Magdei Bistriceanu, până acum imaginea PSD.Pesedista Magda Bistriceanu este curtată de prim -vicepreşedintele PNL Ludovic Orban, care încearcă să o aducă printre liberali.

Orban dă ca aproape sigură venirea ei la PNL, în timp ce Magda Bistriceanu evită un răspuns tranşant. Ludovic Orban şi Magda Bistriceanu ar avut deja două întâlniri pe această temă, iar reprezentanta PSD ar fi dispusă să treacă la liberali, afirmă surse din PNL

Ultima întâlnire ar fi avut loc mier curi, “la o cafea”. Orban pare convins că a avut succes. “Am discutat despre înscrierea ei în PNL, nu a luat încă o decizie , dar se pare că va face acest pas. Mai mult nu pot să zic, vom anunţa oficial dacă va fi cazul”, spune numărul 2 în PNL.

Magda Bistriceanu a preferat un răspuns precaut: „Pot să confirm doar că m-am întâlnit cu Ludovic Orban. Deocamdată, sunt simple zvonuri (legate de înscrierea în PNL - n.r.). Eu nu am anunţat nimic oficial, când va fi ceva oficial, voi anunţa presa”, ne-a declarat reprezentanta PSD.

Situaţie incertă în PSD   Negocierile dintre cei doi se poartă în condiţiile în care Magda Bistriceanu pare să fie în dificultate în interiorul PSD. Ea a fost imaginea partidului la europarlamentarele din 2007, fiind promovată de Liviu Dragnea. Multă vreme, Bistriceanu a fost o prezenţă nelipsită de la toate manifestările cu caracter electoral ale social-democraţilor. La mitingul PSD de pe 1 Mai însă, ea a avut un conflict cu deputatul Aura Vasile, care a alungat-o din prima linie a marşului social-democraţilor.

Până la eventuala venire a Magdei Bistriceanu în PNL, liderii liberali au două certitudini: printre consilierii lui Crin Antonescu se vor număra Aurelian Pavelescu (fost PNŢCD) şi Dan Mihalache (fost PSD).

Antonescu şi-a completat echipa de consilieri “Eu sunt consilier al preşedintelui PNL Crin Antonescu pe probleme de justiţie, de constituţionalitate, voi elabora materiale, voi analiza perspectivele în aceste domenii”, a explicat Pavelescu. Garnitura de consilieri ai lui Antonescu ar putea fi completată de fostul ministru al învăţământului Andrei Marga. Pentru Crin Antonescu va lucra şi fostul deputat PSD Dan Mihalache, demisionar recent din partidul condus de Mircea Geoană. Mihalache a negociat cu Crin Antonescu să se ocupe de partea de comunicare a campaniei sale pentru prezidenţiale, afirmă surse din partid.

De altfel, chiar el recunoaşte că are un „contract de consultanţă”. „E o chestiune privată, profesională, nu pot să dau detalii”, a spus Mihalache. El a adăugat că a discutat cu Antonescu pe baza unei relaţii “de prietenie” şi în baza acesteia a fost deja prezent la una dintre acţiunile electorale ale preşedintelui PNL, desfăşurată în Maramureş.

Numele vehiculate în ultima vreme în PNL se alătură altor consilieri ai lui Antonescu selectaţi dintre politicienii mai nou veniţi în partid - fostul premier Petre Roman, actorul Mircea Diaconu (în prezent senator PNL) şi fostul deputat PC Eduard Hellvig.   Liberalii i-au lansat o invitaţie şi altui PSD-ist Mădălin Voicu, recent exclus de Marian Vanghelie din partidul condus de Mircea Geoană. Acesta, însă a susţinut că nu va părăsi PSD şi, de altfel, a depus o contestaţie împotriva excluderii din rândurile social -democraţilor.