Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a clasat sesizarea Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) în cazul Marianei Rarinca, conform jurnalistului Dan Tănasă.
Inspecția Judiciară consideră, astfel, că nu există indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare ale magistraților în cazul Rarinca.
Sesizarea ADEC a fost clasată în temeiul art. 4 lit. b din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Conform articolului, ”Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare: (b) sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare, dacă Inspecţia Judiciară a fost sesizată în condiţiile alin. (2)”.