Serviciul 112, operabil 100% de mâine

INAUGURARE. Începând de mâine va intra în vigoare noul sistem de urgenţă 112, care va fi gata să localizeze apelul iniţiat de pe orice mobil, cu o precizie de aproximativ doi metri.

Potrivit reprezentanţilor STS, scopul principal al acestui sistem este salvarea de vieţi, nicidecum urmărirea cetăţenilor. Această soluţie de identificare devine funcţională numai atunci când apelantul formează numărul de urgenţă 112 şi apelul este activ. Odată cu încheierea apelului, persoana care a sunat nu mai poate fi identificată. Anul trecut, din 39 de milioane de apeluri la 112, 33 de milioane au fost false. Ca pedeapsă pentru cei care au făcut apeluri false la serviciul de urgenţă, ministrul comunicaţiilor propunea bombardarea telefoanelor cu peste o mie de mesaje, primind în primă fază un mesaj de avertizare.