Serviciile de informații au dat alarma! Rusia construiește o nouă bază aeriană în Arctica

Serviciile de informații au dat alarma! Rusia construiește o nouă bază aeriană în Arctica

Rusia construiește o nouă bază aeriană militară în arhipelagul arctic din Franz Josef Land, unde va poziționa avioane de vânătoare. Noua infrastructură va fi gata în 2020, situație de interes extrem pentru Danemarca, conform postului TV2 Norge care citează Serviciul de Informații al Armatei Daneze.

Potrivit serviciului de informații din Danemarca, noua bază aeriană construită de Rusia în Franz Josef Land va fi unitatea militară cea mai nordică din lume, ceea ce va ajuta Rusia să își consolideze poziția sa în Arctica. Imaginile din satelit arată că, în prezent, se lucrează pentru extinderea pistei folosită de bază, de la 2.500 la 3.500 m. „Rusia a început extinderea pistei din Nagurskoye în 2017 și continuă să extindă potențialul bazei. Când va fi gata, Rusia va putea folosi baza Nagurskoye pentru avioanele de transport cele mai mari și pentru aeronavele antisubmarin, precum și pentru bombardiere”, se arată într-un raport analitic al Serviciului de Informații din Danemarca. Analiștii consideră că Rusia își îndepărtează infrastructura de apărare de partea continentală a țării, ceea ce îi va oferi suficient timp pentru detectarea și eliminarea amenințării atacurilor de precizie din partea SUA, în special amenințarea de a ajunge pe continent. După ce noua bază aeriană va fi operațională, Rusia își poate crește semnificativ potențialul ofensiv în regiunile arctice, ceea ce îi va permite să ajungă în Groenlanda mult mai ușor decât în prezent. „De asemenea, de la această bază, aeronavele ruse vor putea să ajungă în nord-estul Groenlandei într-un timp scurt. Dacă ar folosi rachete cu rază lungă de acțiune sau cu sprijinul aeronavelor de alimentare, ar putea chiar să atace baza Thule”, observă analiștii militari danezi. Danemarca a avertizat Rusia că își va desfășura aeronavele sale militare în Groenlanda dacă aeronavele de vânătoare rusești de la baza din Franz Josef Land vor trece ilegal granițele Groenlandei.