Serialele americane ies din impas

„Lost“, „Anatomia lui Grey“ şi „Neveste disperate“ îşi vor relua producţia. Scenariştii încep lucrul după 14 săptămâni de grevă.

Cea mai păguboasă grevă din istoria Hollywoodului a luat sfârşit duminică, prin aprobarea unui acord între scenariş ti şi producători, după 14 săptămâni de la debutul conflictului şi pierderi de două miliarde de dolari.

Revendicări acceptate Cei 12.000 de membri ai sindicatului vor fi invitaţi să se pronunţe asupra acordului în cursul unei sesiuni de votare organizate la începutul acestei săptămâni, pentru a aproba definitiv decizia, anunţă Mediafax.

Ţinând cont de susţinerea generală de care s-a bucurat acordul, ai cărui termeni au fost prezentaţi sâmbătă, scenariştii sunt aşteptaţi să se întoarcă la lucru mâine, pentru a pune capăt celui mai grav conflict social din industrie din ultimele decenii. Noul contract prevede dublarea tranşei din drepturile de autor care le revine acestora pentru filmele şi serialele vândute pe internet. Dacă producţiile sunt difuzate gratuit pe internet, fiecare scenarist va primi o sumă fixă de 1.200 de dolari pe an, apoi 2% din totalul veniturilor încasate de distribuitori în cel de-al treilea an. Pierderi de aproape patru ori mai mari Greva care a debutat pe 5 noiembrie 2007 a paralizat sectorul audiovizual american, provocând pierderi de aproape două miliarde de dolari, anularea ceremoniei „Globurile de Aur“, de pe 13 ianuarie, şi blocarea unor seriale de televiziune de succes, precum „Lost. Naufragiaţii“, „Neveste disperate“ sau „Anatomia lui Grey“.

Scenariştii de film şi televiziune de la Hollywood au intrat în grevă după ce negocierile cu Sindicatul producătorilor americani, cu privire la drepturile de autor asupra operelor lor, au eşuat. Ei au reclamat un control mai mare asupra drepturilor de autor în ceea ce priveşte difuzarea operelor lor pe telefoane mobile sau MP3 playere şi au cerut un procentaj mai mare şi din drepturile de autor asupra operelor difuzate pe DVD.

De cealaltă parte, producă torii au considerat că aceste platforme nu sunt deocamdată rentabile. Deşi conflictul dintre scenarişti şi producători a durat 14 săptămâni, pierderile au fost de aproape patru ori mai mari decât greva din 1988, care a durat 22 de săptămâni şi care a dus la pierderea a aproximativ 500 de milioane de dolari. Efectele conflictului au fost resimţite şi de românii care descărcau în mod ilegal de pe internet cele mai noi episoade ale producţiilor.