SERIAL EVZ. „Dalmațienii” care conduc partidele. 9 lideri PSD și dosarele lor penale

SERIAL EVZ. „Dalmațienii” care conduc partidele. 9 lideri PSD și dosarele lor penale

În rândul social-democraților, aproape jumătate dintre vicepreședinții partidului au probleme cu procurorii DNA sau cu inspectorii de integritate ai ANI. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale „grele”, unii au primit condamnări cu suspendare sau se judecă prin tribunale. Cu toate acestea, nu renunță la funcțiile din partid.

Ziarul „Evenimentul zilei” își propune să analizeze structurile de conducere a partidelor parlamentare din perspectiva problemelor penale și de integritate pe care le au politicienii de la vârful acestor formațiuni.

La nivelul PSD, din cei 15 vicepreședinți și cinci președinți de diverse structuri, asupra a nouă dintre ei planează suspiciuni de comitere a unor fapte ilegale. O parte dintre ei sunt acuzați de fapte de corupție, alții de evaziune fiscală ori spălare de bani. Pe numele unora sunt depuse plângeri penale, au fost descoperiți incompatibili, acuzați de fals în declarații sau de abuz în serviciu. Unii dintre ei au fost condamnați sau achitați în primă instanță, însă, în cazul tuturor, deciziile judecătorilor nu sunt definitive.

Potrivit paginii de internet a formațiunii politice, conducerea centrală a PSD este asigurată de cinci social-democrați de top. Trei dintre aceștia au dat explicații procurorilor. Printre ei se numără și Victor Ponta, care s-a suspendat de curând din funcția de președinte al partidului. Acesta este și motivul pentru care premierul a fost trecut în categoria social-democraților de vază care au devenit inculpați, chiar dacă, în acest moment, Ponta este un simplu membru de partid. Dealtfel, pe site-ul formațiunii, Victor Ponta este prezentat ca „președintele PSD”, nefiind operată modificarea după retragerea din funcție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul inculpat și suspendat

Victor Ponta (foto) – premier și, până în urmă cu câteva zile, președinte al Partidului Social Democrat (PSD). Este urmărit penal pentru fapte legate de activitatea ca avocat, în dosarul Turceni Rovinari. Acuzațiile: spălare de bani, fals în înscrisuri și complicitate la evaziune fiscală. Prejudiciul stabilit de DNA, până în acest moment, este de 260.000 de lei. Anchetatorii au pus sechestru pe mai multe bunuri mobile și imobile ale premierului. Potrivit DNA, în 2007, între firma de avocatură a senatorului Dan Șova (PSD) și cabinetul Individual de avocat „Ponta Victor- Viorel” s-a încheiat un contract în urma căruia avocatul Ponta urma să primească o sumă fixă de 2.000 euro pe lună. Procurorii susțin că premierul nu a muncit nicio oră pentru banii încasați și că sumele primite de la Șova au fost justificate, în fals, prin intermediul a 17 facturi fiscale în valoare de 181.439 de lei.

FOTO: Victor Ponta 

Condamnat pentru fraude electorale

Liviu Dragnea (foto) - președinte executiv al PSD - este condamnat în primă instanță de judecătorii de la instanța supremă la pedepsa cu un an de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului. Decizia nu este definitivă. Politicianul este acuzat de folosire a influenței ce derivă din funcția de conducere din PSD, în scopul obținerii de foloase necuvenite. Și-a dat demisia din funcția de ministru al Dezvoltării în momentul condamnării. Un alt dosar, în lucru la DNA, vizează legătura dintre fostul vicepremier și fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. Procurorii suspectează că Dragnea ar fi apelat la Alina Bica pentru a-l ajuta pe afaceristul Ioan Niculae, anchetat de DIICOT, să scape de dosar. În acest caz, Niculae, „Regele gazului”, s-ar fi arătat dispus să-i plătească 3,5 milioane de euro Alinei Bica, pentru a scăpa de acuzații.

FOTO: Liviu Dragnea

Eternul suspect din dosarul Mineriadei

Ion Iliescu (foto) este președintele de onoare al PSD. A fost pus sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în 2007. Un an mai târziu, el a fost scos de sub urmărire penală pe motiv că ancheta nu a respectat o serie de cerințe procedurale. Acuzațiile la adresa lui Iliescu erau de subminarea puterii de stat, acte de diversiune și comunicare de informații false. În martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat că ancheta din dosarul Mineriadei trebuie reluată, astfel încât Iliescu urmează să fie reaudiat. „Nu am ce comenta, este treaba justiției să vadă, să analizeze, să finalizeze. Nu am motive nici să am surprize, nici să nu am surprize”, a declarat Ion Iliescu, imediat după decizia Curții Supreme.

FOTO: Ion Iliescu

Vicepreședinte cu două dosare de corupție

Mircea Cosma (foto), vicepreședinte PSD și președinte CJ Prahova, a fost trimis în judecată, în aprilie 2014, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu. Cosma ar fi primit 1,8 milioane de lei de la mai mulți oameni de afaceri, pentru a oferi lucrările publice către anumite firme pe care le taxa cu 10% din valoarea contractelor. În februarie 2014, Cosma a fost reținut pentru 24 de ore. Pentru fiul său, Vlad Cosma, deputații nu au încuviințat arestarea preventivă. Președintele CJ Prahova mai este cercetat, sub control judiciar, în alt dosar instrumentat de DNA Ploiești. Este vorba de dosarul deturnării de fonduri europene în care este urmărit penal și cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu. În februarie 2015, Iulian Herțanu și oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă și Liviu Munteanu au fost reținuți, fiind suspectați că firmele acestora au obținut fraudulos contractul din fonduri europene pentru extinderea canalizării din Comarnic.

FOTO: Mircea Cosma

Cercetată în Microsoft, nu și-a dat foc în piață

Ecaterina Andronescu (foto) a fost acuzată de inspectorii ANI de incompatibilitate după ce a ocupat mai mulți ani, simultan, funcția de rector, cât și cea de senator. O ordonanță de urgență, promovată de ministerul pe care- l conducea, a eliminat incompatibilitatea rector-parlamentar, cât și pe cea rector- lider de partid, înainte de o decizie definitivă a instanței. Numele ei apare și în dosarul Microsoft. Procurorii DNA au cerut ridicarea imunității în vederea începerii urmăriri penale față de Andronescu sub acuzațiile de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. „Niciodată de la nimeni nu am pretins, nu am luat vreun ban. Mi se pare culmea culmilor. Îmi dau foc în piața publică, dacă cineva îmi pune în cârcă asemenea lucruri!”, declara Andronescu imediat după ce procurorii au cerut ridicarea imunității pentru a putea fi cercetată în dosarul Microsoft.

FOTO: Ecaterina Andronescu

Fals în declarații. Declarat incompatibil de ANI

Ion Călinoiu (foto), vicepreședinte al PSD și președinte al CJ Gorj, a fost declarat, în iunie 2015, incompatibil de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI). El este acuzat și de fals în declarațiile de avere, pentru că nu a menționat veniturile obținute ca expert la Inspectoratul Școlar Județean, fiind sesizat Parchetul Târgu Jiu. Potrivit ANI, Ion Călinoiu a fost în incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de președinte al Consiliului Județean Gorj, întrucât a deținut simultan și funcțiile de expert în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, în perioada 1 septembrie - 15 decembrie 2012, și expert în consorțiul regional Sud-Vest Oltenia, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în perioada 1-31 iulie 2013. De asemenea, întrucât Călinoiu nu a menționat, în declarațiile de avere depuse în 2013 și 2014, veniturile obținute în baza acestor contracte, inspectorii îl suspectează pe vicepreședintele PSD de fals în declarații.

FOTO; Ion Călinoiu(dreapta)

Exilat la Bruxelles, ministrul Nica le râde în nas anchetatorilor

Dan Nica (foto), europarlamentar PSD, a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi primit o parte din mita de 20 de milioane de euro în dosarul Microsoft. „Refugiat” în Parlamentul European de la Bruxelles, Nica a scăpat de anchetă deoarece europarlamentarii nu s-au reunit pentru a da un vot în vederea începerea urmăririi penale în cazul său. Concret, procurorii susțin că firma Fujitsu Siemens Computers a depus în contul unor societăți de tip off–shore, cu titlu de consultanță și asistență tehnică aferentă unui contract încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenței pe care o avea ca ministru să asigure continuarea contractului în condiții avantajoase pentru firma amintită. Numele său mai apare în dosarul lui Marian Vanghelie. Primarul Sectorului 5 ar fi determinat un prieten să cumpere la suprapreț vinul produs de tatăl lui Nica, pe atunci ministru de Interne.

FOTO: Dan Nica

Achitat de prima instanță, Oprișan conduce partidul

Marian Oprișan (foto), vicepreședinte PSD și președinte CJ Vrancea, este judecat în dosarul „Căprioara”. În primă instanță, după 8 ani de procese, un judecător a considerat că Oprișan este nevinovat. În acest moment, cauza se află la Curtea de Apel Cluj. Prejudiciul stabilit de anchetatori în acest caz este de 2 milioane de euro. Oprișan este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals și uz de fals după ce ar fi „raportat” efectuarea unor reparații la o serie de drumuri, lucrări care nu au fost realizate în realitate. Mai exact, procurorii au susținut că o comisie de licitație de la Consiliul Județean, numită de Oprișan, ar fi încredințat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari unor firme neeligibile. Alte acuzații se refereau la achiziția corpului de clădiri de la „Căprioara”, imobil pentru întreținerea cărora CJ ar fi alocat ilegal 5,2 miliarde de lei.

FOTO: Marian Oprișan

Purtător de cuvânt amendat și sancționat

Gabriela Vrânceanu Firea (foto) este vicepreședinte al partidului și purtător de cuvânt al PSD. În toamna anului 2013, a fost obligată de instanța supremă la plata unei amenzi administrative de 1.000 de lei în urma unei plângeri depuse de Narcisa Iorga, fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Firea a fost acuzată de comiterea infracțiunilor de șantaj și ultraj, în perioada în care aceasta realiza emisiunea „Știrea Zilei”, la Antena 3. Pe 19 noiembrie 2014, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancționat-o cu avertisment pe Gabriela Firea, senator PSD, pentru afirmația despre familiile fără copii, făcută pe 7 octombrie 2014. „Nu ești un om complet fără să crești un copil. În toate statele civilizate, cei care doresc să ajungă președinți provin din familii complete, sunt căsătoriți, au copii, au nepoți, au trecut prin toate etapele vieții”, declara Firea, țintindu-l pe Klaus Iohannis.

FOTO: Gabriela Vrânceanu Firea 

Foste „glorii” social-democrate, trase pe margine de DNA

Foști lideri ai part i d u l u i s-au retras sau au fost îndepărtați din funcții după ce s-a descoperit că au fost implicați în scandaloase cazuri de corupție. Fost vicepreședinte al partidului, Gheorghe Nichita s-a suspendat din funcții în momentul în care amanta l-a denunțat la DNA pe motiv că o urmărește folosind oamenii și resursele Poliției Locale Iași. Trimis în arest la domiciliu, primarul a anunțat pe 7 mai 2015 că renunță la funcțiile din partid. Un alt caz este cel al lui Ion Prioteasa, care este vizat de o anchetă DNA, și a renunțat la șefia PSD Dolj.

Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJ Constanța, a fost exclus din partid chiar luna trecută după ce, suspendat fiind, a transmis o serie de directive către PSD Constanța. Constantinescu este trimis în judecată de DNA în mai multe dosare de corupție.

FOTO: Radu Mazăre

Prietenul său, Radu Mazăre (foto stânga), fost primar de Constanța și președinte al PSD peste județ, și-a dat demisia din partid în mai 2015 după ce a fost arestat preventiv mai multe luni, sub a c u z a ț i a de luare de mită.

Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc (foto dreapta) au demisionat din partid și din Parlament când s-a pus problema arestării în dosarul Retrocedărilor frauduloase de păduri. Adrian Duicu, Constantin Nicolescu, Gheorghe Bunea-Stancu sunt alți pesediști de frunte care au fost scoși din viața publică de anchetele procurorilor.

FOTO: Viorel Hrebenciuc