Seria accidentelor groaznice continuă. Două persoane au murit după ce s-au răsturnat cu mașina într-un canal

Seria accidentelor groaznice continuă. Două persoane au murit după ce s-au răsturnat cu mașina într-un canal

Două persoane au decedat, marţi seară, după ce s-au răsturnat cu maşina în Canalul Morilor, lângă oraşul Ineu, din județul Arad. Autoturismul a fost găsit de salvatori cu roţile în sus şi inundat.

Două persoane și-au pierdut viața,  după ce mașina în care se aflau - o Dacia 1310 - a căzut într-un canal de apă de lângă localitatea Ineu din județul Arad.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că în autoturismul care a ieşit în decor de pe drumul judeţean Arad - Ineu au fost găsite două victime inconştiente, cu vârste de peste 60 de ani. Este vorba de un bărbat şi o femeie care au fost scoşi din autoturism şi, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate, au fost declaraţi decedaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pompierii continuă căutările în afara autoturismului şi în apă pentru a se asigura că nu există alte victime.

Poliţiştii urmează să stabilească identitatea victimelor şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Accident cu 3 morți și în județul Alba

Un nou coșmar pe șosele din România, acolo unde accidentele mortale fac parte din cotidian. Un eveniment rutier s-a petrecut, marți, e DN7 la ieșirea din municipiul Sebeș spre Vințișoara, județul Alba. Accidentul terifiant s-a produs în zona sensului giratoriu de la ieșirea din Sebeș spre Vințișoara. Un șofer în vârstă de 36 de ani a pierdut controlul volanului, mașina s-a răsturnat, iar în momentul impactului, bărbatul a fost aruncat pe geam.

Nu a mai putut fi salvat de echipajele medicale care au ajuns la locul cu pricina. Conform autorităților, la locul accidentului s-au deplasat 1 ASAS (autospecială de lucru cu apă și spumă) si o ambulanță SMURD B2.