În 42 de ani, din 1966 până în 2008, România a expediat peste Ocean 23 de pelicule care să se bată pentru titlul de Cel mai bun film străin, potrivit Arhivei Academiei Americane de Film, singura care deține lista tuturor propunerilor. În țară, nici o instituție din domeniul cinematografiei nu deține această evidență, Centrul Național al Cinematografiei (CNC) având doar date din 1994 încoace.

Regizorul pe care l-am propus cel mai des americanilor e și cel care a pus monopol pe producția de film în anii 70-80, Sergiu Nicolaescu. Cinci dintre peliculele lui au ajuns peste Ocean, cu una mai mult decât bănuia regizorul însuși: „Mihai Viteazul” (1971) „Osânda” (1976), „Ciuleandra” (1985), „Noi, cei din linia întâi” (1986) și „Orient Express” (2004).

„Credeam că sunt doar patru. La trei dintre ele a venit un certificat din partea lor în care scrie că acest film a reprezentat România. Eu nu știam că filmul meu pleacă la Oscar, aflam din ziar sau mi se trimitea o diplomă. Eu filmam tot timpul, nu mă ocupam cu asta. N-am fost decât la trei festivaluri toată viața mea! Oricum, sunt singurul român cu atâtea filme propuse, asta e cert”, spune Nicolaescu.

„De ce trag clopotele, Mitică?”, sabotat de grevă

În anii aceia, se răspândise chiar un zvon că Sergiu Nicolaescu s-ar număra printre cei intrați în cursă. „La un moment dat, foarte multe ziare au preluat informația că Nicolaescu ar fi fost nominalizat la Oscar, ceea ce nu era adevărat. A existat o pagină cumpărată de RomaniaFilm în «Variety», pentru promovare, dar nimic mai mult, era o simplă propunere”, povestește criticul de film Cristina Corciovescu.
Pe comisarul Moldovan nu-l egalează nimeni în această chestiune, singurii care s-au bucurat de mai mult de o propunere (adică două) fiind Mircea Daneliuc, Lucian Pintilie, Nicolae Mărgineanu și Nae Caranfil. Din cauza unei greve la aeroport, în primul an de după Revoluție – se arată într-o notă a Arhivei Academiei – copia filmului „De ce trag clopotele, Mitică?” al lui Lucian Pintilie, n-a mai ajuns însă la juriul american.

Ani întregi, arată lista Academiei, ori n-am avut nimic de expediat ori nici un film din cele trimise n-a fost eligibil. Nici între 1977 și 1982, nici în 1991-1992 sau 2000- 2001. Totodată, deși „Marfa și banii” al lui Cristi Puiu figurează ca propunere a României pe 2001 la CNC, nu apare și pe lista Academiei. La fel se întâmplă și cu „Hotel de lux”, în regia lui Dan Pița, care nu e trecut în arhiva americană.

„Fiecare trimitea de capul lui”

Înainte de ‘89, sarcina de a ne face auzită vocea la Oscar îi revenea RomânieiFilm, sarcină transferată ulterior CNC-ului. „Uneori, felul în care s-au făcut propunerile era destul de aleatoriu și de în afara regulamentelor Academiei, plus că responsabilitățile se declinau de la Uniunea Cineaștilor la RomâniaFilm, de aceea cred că multe filme nu erau luate în considerare. Abia de vreo patru s-a reglementat și la noi cât de cât acest sistem”, explică Bujor Rîpeanu, autorul a numeroase studii și dicționare despre filmul românesc.

În 2007, anul în care „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” al lui Cristian Mungiu devenise un concurent puternic la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, Mircea Daneliuc declara pentru EVZ că, înainte de Revoluție, fiecare candida „pe barba lui”, un motiv bun ca propunerile să fie invalidate: „Prin ‘90 și înainte, fiecare trimitea de capul lui, numai să aibă bani să pună plicul la poștă. Nu era nici o comisie care să aleagă, știu doar că aveai nevoie de o aprobare de la RomâniaFilm. Puteau să plece și 200 de filme din România”.

„Oscarul e pentru filme de succes”

Ideea că Oscarul nu preferă filmele sofisticate de artă îi încuraja pe cineaști prolifici ca Sergiu Nicolaescu. „De obicei, se lua cel mai puternic film din anul ăla, cu cel mai mare succes la oameni. Oscarul nu e un festival selectiv de filme de artă, e pentru filme de succes. Nu face atâtea diferențe între filme ca la noi. Nu în fiecare an se trimitea totuși, că se considera câteodată că nu erau destul de tari filmele”, spune Nicolaescu.

În ultimii ani, un juriu format din Magda Mihăilescu, Eugen Atanasiu, Dana Duma, Cristina Corciovescu, Mihai Chirilov, Eugenia Vodă și Dinu Tănase face selecția dintre toate producțiile lansate în țară între 1 octombrie anul trecut și 30 septembrie anul în curs. Prin vot secret, se alege un singur titlu – „Restul e tăcere” al lui Nae Caranfil, de pildă, pentru 2008. O dată ajunsă pe masa Academiei Americane de Film, pelicula intră în atenția unui comitet special desemnat, alcătuit din circa 30 de „academicieni”, care votează în final cinci filme nominalizate, din cele peste 60 trimise de tot atâtea țări.

„432”, la un pas de nominalizare

Nici unul dintre cele 23 de filme n-a fost însă mai aproape de statuetă ca „432”, care a beneficiat de o mediatizare foarte puternică după Palme d’Or. „Înainte de 89, ce filme românești au intrat atunci pe piața din SUA și în atenția criticii, ca măcar să poată râvni la o nominalizare?”, spune Bujor Rîpeanu. Însă chiar și atunci când toate rotițele marketingului funcționau perfect, când critica de peste Ocean îl dădea drept favorit la Oscarul pentru film străin, „432” a fost lăsat pe dinafară. Explicația pe care au găsit-o ulterior criticii revoltați e una foarte umană.

Majoritatea membrilor Comitetului pentru film străin sunt foști profesioniști în cinema acum pensionați, care duc dorul poveștilor de largă respirație epică, al filmelor despre război și Holocaust gen „Katyn” al lui Andrzej Wajda (pe care l-au selectat) și nu pun mare preț pe minimalismul noii generații de regizori, cum e Cristian Mungiu. Plus că, speculează presa străină, cei mai mulți „academicieni” nu apucă să vizioneze toate filmele înscrise. După scandalul generat de absența lui „432” dintre nominalizați, Academia a operat câteva schimbări în regulament, fără efect însă, deoarece anul acesta a fost ignorat tocmai „Gomorra” lui Matteo Garrone.

CURSĂ

„Restul e tăcere” avea nevoie de lobby

Propunerea de anul acesta, „Restul e tăcere”, în regia lui Nae Caranfil, deși e în spiritul hollywoodian al filmelor de epocă grandioase, a intrat în cursă cu un mare handicap: lipsa unui distribuitor în Statele Unite și, în consecință, a unui lobby pe măsură. În aceste condiții, șansele de a intra în cursă au fost extrem de reduse.

Duminică vom afla care dintre cele cinci filme rămase în cursă își vor adjudeca statueta: „The Baader-Meinhof Complex”, cu Alexandra Maria Lara într-un rol secundar, „În clasă” (laureatul Palme d’Or, Franța), „Departures” (Japonia), „Revanche” (Austria) și „Vals cu Bashir” (Israel). Ceremonia de la Los Angeles va fi transmisă de HBO, de la 3.00, în noaptea de duminică spre luni.

Rezultate SONDAJ:

Film

 

Nr. Voturi

 

Procente

 

 

 

 

 

”Mihai Viteazul” (1971, Sergiu Nicolaescu)

1020

28.85

%

“Filantropica” (2002, Nae Caranfil)

480

13.58

%

”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007, Cristian Mungiu)

478

13.52

%

“Moartea domnului Lăzărescu” (2005, Cristi Puiu)

216

6.11

%

”Restul e tăcere” (2008, Nae Caranfil)

210

5.94

%

”De ce trag clopotele, Mitică?”(1990, Lucian Pintilie )

162

4.59

%

”Columna” (1968, Mircea Drăgan)

160

4.53

%

”Osânda” (1976, Sergiu Nicolaescu)

146

4.13

%

”Noi, cei din linia întâi” (1986, Sergiu Nicolaescu)

130

3.68

%

”Glissando” (1984, Mircea Daneliuc)

122

3.46

%

”Ciuleandra” (1985, Sergiu Nicolaescu)

102

2.89

%

”Veronica” (1973, Elisabeta Bostan, Jorge Esma)

78

2.21

%

”Orient Express” (2004, Sergiu Nicolaescu)

70

1.98

%

”Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006, Cătălin Mitulescu)

50

1.42

%

”Răscoala” (1966, Mircea Mureşan)

44

1.25

%

”Patul conjugal” (1993, Mircea Daneliuc)

22

0.63

%

“Terminus Paradis” (1998, Lucian Pintilie)

16

0.46

%

”Pepe şi Fifi” (1994, Dan Piţa)

10

0.29

%

”Răutăciosul adolescent” (1969, Gheorghe Vitanidis)

6

0.17

%

”Întoarcerea din iad” (1983, Nicolae Mărgineanu)

4

0.12

%

”Cei care plătesc cu viaţa” (1989, Şerban Marinescu)

4

0.12

%

“Faimosul Paparazzo” (1999, Nicolae Mărgineanu)

4

0.12

%

“Stare de fapt” (1996, Stere Gulea)

2

0.06

%