Fiul fostului președinte, căutat de Poliția Română. Câți ani are de executat în spatele gratiilor

Fiul fostului președinte, căutat de Poliția Română. Câți ani are de executat în spatele gratiilor

Fiul fostului președinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, Sergiu Lucinschi, a fost dat în căutare de către Poliția din România. Acesta este căutat pentru executarea pedepsei cu închisoarea.

 Sergiu Lucinschi a fost dat în căutare de Poliția din România. Acesta este căutat pentru executarea pedepsei cu închisoarea.

„M.E.P.I  nr. 390/2017/04.04.2019, emis de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală. În perioada decembrie 2014 - martie 2015, inculpatul a exercitat acțiuni de costrângere asupra părții civile H. A., pentru a-l determina pe acesta să-i dea suma de 4.000.000 euro, pretinzând că are influență asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea cauzelor penale care-l priveau pe acesta.

Trafic de influență: Condamnat la 2, 4 ani închisoare.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Sergiu Lucinschi a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare. Sentința este definitivă. În schimb, Radu Pricop, ginerele fostului președinte român, Traian Băsescu, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care e acuzat de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii, informează Realitatea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia de achitare dată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, în noiembrie 2017, în ceea ce-l priveşte pe avocatul Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu.

Magistraţii au admis însă apelul DNA, au desfiinţat sentinţa penală a Curţii de Apel Bucureşti şi l-au condamnat pe Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, la 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la fals intelectual. În primă instanţă, acesta fusese condamnat la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare.

Instanţa supremă a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de denunţătorul din acest dosar, Alexandru Horpoş.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop şi de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-ar fi constrâns pe omul de afaceri Alexandru Horpoş să îi dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă. De asemenea, Lucinschi i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracţiunea de „gestiune frauduloasă”, pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.