Serbia, posibilă candidată la UE din 2009

Serbia poate primi statutul de candidat la Uniunea Europeană, la mijlocul anului 2009, a declarat preşedintele Boris Tadic, într-un interviu pentru cotidianul Blic, citat de Mediafax.

Tadic a admis însă că va fi mult mai greu pentru Serbia să adere la aceeaşi dată cu Croaţia. El a mai spus că pentru ţara sa "este important să scurteze termenele" pentru a începe negocierile cât mai curând şi a recupera timpul pierdut în ultimii opt ani.

 

Întrebat dacă în curând se va înregistra o schimbare în relaţiile cu SUA, Tadic a răspuns că "interesul Serbiei este să normalizeze relaţiile cu SUA, întrucât nici apărarea Kosovo nu este posibilă fără o modificare a poziţiei SUA".

 

La întrebarea "ce urmăreşte Serbia prin iniţiativa de a se adresa Curţii Internaţionale de Justiţie", preşedintele sârb a spus că "Aşa cum Serbia nu a putut bloca procesul de autoproclamare şi recunoaştere a independenţei Kosovo, nici Kosovo nu poate să-şi asigure statutul de stat independent". El a mai declarat că singura variantă acceptabilă este găsirea unei soluţii de compromis într-un nou proces de negociere.