BELGRAD. Oficialii sârbi doresc să relanseze procesul de apropiere de Uniunea Europeană, îngheţat în ultimele luni, şi au ca obiectiv începerea, în 2010, a negocierilor de aderare la forul comunitar, relevă AFP.
„Facem tot posibilul pentru demararea negocierilor în timpul preşedinţiei spaniole a UE“, în prima jumătate a lui 2010, a declarat ieri ministrul sârb de externe, Vuk Jeremici.
Obiectivul Belgradului este ca Serbia să-şi depună candidatura până la finalul lunii iunie şi să obţină statutul oficial de candidat până la sfârşitul acestui an.