Şerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, a declarat că este de acord ca PSD, Pro România și ALDE să aibă un candidat comun la alegerile prezidenţiale.
Nicolae menționează, însă, că acea persoană trebue să fie din partea social-democraților.
„Sunt de acord să avem un candidat comun susţinut de Pro România şi ALDE, dar să fie un candidat PSD. Mi se pare absolut firesc ca un partid de talia PSD şi cu o rezervă atât de mare de oameni de valoare să vină cu propunerea de candidat, iar ALDE şi Pro România să îl susţină. Cu atât mai bine şi cu alte partide. Eu cred că de data asta poate avem o şansă să avem un candidat de stânga autentic, ci nu mai mulţi candidaţi de stânga, dintre care unii se pretind de dreapta, care în general în viaţa privată nu fac doi lei", a afirmat Şerban Nicolae miercuri la Senat.
El a explicat că nu și-a dorit, iniţial, să candideze la funcţia de preşedinte al PSD. Totuși ultimele întâmplări din partid l-au făcut să se decidă să intre în competiție.
„Tot ceea ce întâmplă în ultima perioadă m-a făcut să cred că este nevoie să intru şi în această competiţie. Într-o primă judecată nu am vrut să candidez şi la funcţia de preşedinte al PSD şi la nominalizarea din partea partidului pentru alegerile prezidenţiale, considerând că, în mod firesc, dacă partidul decide să fiu candidatul pentru prezidenţiale, întregul partid mă susţine. De altfel, pe cei trei predecesori ai mei nu i-a ajutat. Nici Adrian Năstase, nici Mircea Geoană, nici Victor Ponta nu au avut niciun beneficiu din postura de candidaţi”, a completat Nicolae.