Șerban Nicolae, despre respingerea OUG 13: "Nu putem fi niciodată siguri"

Întrebat dacă este sigur faptul că OUG 13 care modifică legislația penală va fi respinsă în Parlament, președintele Comisiei juridice din Senat, social-democratul Șerban Nicolae a răspuns că "niciodată nu putem fi siguri" și că nu poate vorbi și decide în numele colegilor lui.

"Niciodată nu putem fi siguri. N-aș vrea să anticipez. Nu mă pronunț în numele colegilor și nu aș vrea să mă transform din președinte al comisiei în stăpânul comisiei. În primul rând că e proiect de lege. Legea ar trebui să fie respinsă. Faptul că se induce ideea că s-ar încerca o scamatorie sau ceva, un plan, o strategie incorectă, mi se pare că este partea a unei campanii de manipulare", a declarat Nicolae, la Parlament.

Întrebat de jurnaliști de ce nu s-a dezbătut, luni, în Comisia juridică a Senatului, OUG 13 la pachet cu OUG 14, așa cum au cerut parlamentarii PNL și USR, Nicolae a răspuns că senatorii nu se pot pronunța asupra ordonanței 13/2017 pentru că urmează să aibă loc dezbateri cu reprezentanții CSM.

"La OUG 13 am stabilit deja că avem două rânduri de întâlniri. Pe 21 urmează să-i invităm pe reprezentanții CSM și ai altor instituții publice. Mi se părea o scamatorie mult prea ieftină ca de dragul imaginii unor politicieni să le spunem "veniți voi pe 21 că noi ne pronunțăm încă din data de 13"", a explicat senatorul PSD.

Senatorii din Comisia juridică au adoptat, luni seară, cu unanimitate de voturi, un raport favorabil cu amendamente la proiectul de lege de adoptare a OUG nr. 14/2017 pentru abrogarea OUG nr. 13/2017. 

Textul propriu-zis al OUG 14 a suferit o singură modificare. Astfel, a fost eliminat din textul ordonanţei modificarea a articolului 25 din Codul de Procedură Penală, la propunerea USR.

Proiectul de aprobare a ordonanţei va ajunge, marţi, în şedinţa de plen a Senatului.