Șerban Nicolae, atac dur la adresa Guvernului: „Promisiunea lui Orban, ridicolă!”

Șerban Nicolae, atac dur la adresa Guvernului: „Promisiunea lui Orban, ridicolă!”

Senatorul PSD Șerban Nicolae evidențiază „aberațiile” Guvernului Orban privind măsurile de protecție sanitară.

Șerban Nicolae susține că ordinele privind măsurile de protecție sanitară în spațiile publice au fost emise abia la două luni după ce președintele României, Klaus Iohannis, a decretat starea de urgență.

„Din 16 martie, România a intrat în starea de urgență, iar două luni mai târziu, în starea de alertă, ambele determinate de existența unui virus deosebit de contagios. Abia pe 22 mai (!!) guvernanții au emis ordine privind „măsurile de protecție sanitară” în spațiile publice. Chiar și acestea sunt incomplete și discutabile. În rest, restricții și sancțiuni. De ce nu avem dreptul la aer liber? Sunt interzise activitățile în aer liber în piețe, stadioane, terase, plaje și alte asemenea, dar sunt permise numeroase activități în spații închise, chiar fără condiționare de suprafață disponibilă sau aerisire”, a scris pe Facebook senatorul PSD.

Ridicarea restricțiilor în 15 iunie reprezintă o decizie „ridicolă”, adaugă Șerban Nicolae.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Toate măsurile de protecție sanitară cerute pentru spațiile publice închise pot fi impuse și în aer liber, pentru a permite reluarea unor activități economice și sociale. La spectacole sau concerte „drive-in”, la terase și pe plaje se pot stabili reguli privind numărul de persoane prezente raportat la suprafața disponibilă, distanță între persoane, igienizare și orice alte măsuri de protecție. De ce este o certitudine că virusul atacă necruțător participanții la un spectacol în aer liber sau clienții unei terase, dar ocolește sfios persoanele aflate în spațiu închis și care, din motive medicale, sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție?(...)

Interdicțiile, ca și măsurile de protecție sanitară, sunt în mâna autorităților guvernamentale. „Promisiunea” lui Orban că se vor ridica restricțiile începând cu 15 iunie, în condițiile în care pe 16 iunie încetează starea de alertă, este ridicolă.

În jurul nostru, în Grecia, în Bulgaria, în Ungaria, în Serbia, se acționează rațional și eficient, exact în sensul în care am arătat mai sus. Spania, cu peste 28.000 de decese asociate COVID-19, înțelege să deschidă activitățile în aer liber, inclusiv la terase”, a conchis Șerban Nicolae.