Expertiza în cazul accidentului provocat de Șerban Huidu a fost finalizată. Anchetatorii au stabilit că acesta nu a adaptat viteza.
UPDATE 2: Surse judiciare susțin că, potrivit expertizei, în momentul impactului Șerban Huidu conducea cu o viteză de 87km/h, în timp ce șoferul Loganului conducea cu aproximativ 40km/h. Experții spun însă că vitezele nu pot fi exacte, dar în urma simulărilor accidentului, făcute cu aceleași tipuri de autoturisme, au condus la această concluzie. UPDATE: Reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că Șerban Huidu este cercetat pentru omor din culpă: „Au fost comunicate concluziile expertizei tehnice privind împrejurările în care s-a produs accidentul rutier. Obiectivele expertizei dispuse au avut în vedere inclusiv cererile formulate de aparţinătorii victimelor. În cadrul efectuării acestei expertize s-au desfăşurat activităţi care au inclus şi un experiment judiciar, ce a avut loc în cursul lunii ianuarie 2012 la locul producerii accidentului, la care au participat reprezentanţi ai părţilor implicate şi apărătorii acestora. Expertiza tehnico-criminalistică a fost efectuată în termenul stabilit. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au efectuat demersuri şi au anunţat părţile din dosar despre faptul că au fost comunicate concluziile expertizei, iar acestea urmează să se prezinte pentru a lua cunoştinţă de aceste concluzii şi a aprecia, într-un termen stabilit de comun acord cu procurorul de caz, asupra eventualelor obiecţiuni. În cadrul cercetărilor a continuat audierea martorilor”, spun procurorii. Specialiștii Institutului Național de Expertize Criminalistice (INEC) au finalizat ancheta în cazul realizatorului TV Șerban Huidu, care, în luna octombrie a anului trecut, a provocat un accident de circulație, în urma căruia au murit trei persoane. Potrivit celor de la INEC, expertiza lor a constat în interpretarea urmelor de la locul faptei și stabilirea traiectoriilor în funcție de ele. Așa au ajuns la concluzia că vinovat de accident este Șerban Huidu, care nu a adaptat viteza în curbă. Rezultatele oficiale ale expertizei vor fi făcute publice în cursul zilei de astăzi. Pe 16 octombrie 2011, Șerban Huidu a provocat un accident într-o curbă din localitatea Timișul de Sus, județul Brașov. Huidu conducea un autoturism marca Mercedes ML și a lovit frontal o Dacia Logan care venea din sens opus. În urma impactului, cele trei persoane din Logan au murit. Sursa: www.brasovultau.ro CITIȚI ȘI:
- Găinuşă: Huidu este, în continuare, şef la "Cronica cârcotaşilor"
- Șerban Huidu, despre revenire: „E o întrebare la care nu pot răspunde!”
- Cronica neagră a cârcotaşului: Şerban Huidu, a doua întâlnire cu Moartea. Ce-i în mintea lui, după ce a omorât doi oameni
- RECONSTITUIRE: Victimele lui Huidu nu au avut nicio şansă