MOTOCICLISM. Raliul "Red Bull Romaniacs" începe astăzi, la Sibiu.
Competiţia debutează cu tradiţionalul In-City-Prolog, dedicat publicului larg, sâmbătă, de la ora 13.00, pe Bulevardul Coposu, unde s-a amenajat un traseu inedit: se va trece peste zidul Cetăţii şi se vor escalada scările din clădirea de lângă Spitalul Municipal.
În zilele următoare, la probele propriu-zise ale raliului, vor participa sute de rideri din 25 de naţiuni.
„Avem la start 225 de participanţi din ţări precum Noua Zeelandă, Botswana, Canada, SUA, Africa de Sud, Italia, Norvegia, Germania, Austria, Anglia, Irlanda, Lituania, Bulgaria şi Ungaria. România va fi reprezentată de 17 sportivi. Vom acorda premii în valoare totală de 15.000 euro“, a spus Andy Fazecas, preşedintele Clubului Moto Crazy Bike Sibiu, unul dintre organizatori. Cele patru zile de traseu off-road se întind din Munţii Făgăraş până în Munţii Cindrel.