ÎCCJ ar putea pronunța vineri sentința fostului judecător de la Curtea Constituțională, Toni Greblă. Acesta a fost trimis în judecată în septembrie 2015, fiind acuzat de trafic de influență.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa vineri sentinţa în dosarul în care fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.
Decizia magistraţilor nu va fi definitivă, scrie Agerpres.
La ultimul termen al procesului, pe 27 martie, un procuror de la DNA le-a cerut magistraţilor condamnarea lui Toni Greblă la închisoare cu executare şi interdicţia de a mai ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.
De asemenea, procurorul de şedinţă a cerut închisoare cu executare şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosar, oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi pentru Grecu Gheorghe şi Victor Dolghi.
Procurorul a explicat că Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă în relaţia cu omul de afaceri Ion Bîrcină, căruia i-a promis că va interveni la funcţionari şi conducători din companii naţionale, printre care şi Laurenţiu Ciurel, fost director al Complexului Energetic Rovinari, pentru ca omul de afaceri să obţină diverse contracte.
Reprezentantul DNA a arătat că omul de afaceri Ion Bîrcină a organizat mese festive în comunităţile de romi din judeţul Gorj, în circumscripţia unde Toni Greblă a candidat la Parlament.
Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (trei infracţiuni), din care una în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii în formă continuată (13 acte materiale).
În acelaşi dosar, mai sunt judecaţi Ion Bîrcină, administrator al mai multor societăţi comerciale, Mihai Prundianu, administrator al unei firme, Grecu Gheorghe şi Victor Dolghi, cetăţean din Republica Moldova.