Sentința în celebrul dosar ”Gigină” a fost amânată. Fostul vicepremier Gabriel Oprea are emoții foarte mari

Sursa foto: arhiva EVZ

În cursul zilei de azi, Tribunalul București ar fi trebuit să pronunțe sentința în celebrul dosar ”Gigină”. În această cauză, fostul vicepremier Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă.

Numele ”dosarului Gigină”, vine de la numele unui fost agent de la Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei, Bogdan Gigină, care a murit într-un grav accident de circulație.

Tribunalul București a judecat în prima instanță, acest dosar, și a administrat toate probele pe care judecatorul de caz le-a considerat oportune.

Bogdan a fost polițistul care a deschis calea unei coloane oficiale în care circula vicepremierul pentru probleme strategice, de la acel moment, Gabriel Oprea. La un moment dat, agentul Gigină a căzut cu motocicleta pe care o conducea într-o groapă, unde a și murit, ca urmare a rănilor grave suferite.

”În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, susțin cei de la DNA București care au trimis dosarul în judecată.

Oprea nu avea dreptul la coloană oficială

Legea este foarte clară în acest caz. De la acest raționament au pornit și procurorii DNA, care au stabilit că Oprea nu avea dreptul la coloană oficială, funcția lui, nefiind printre cele care au dreptul la acest serviciu public oferit de Serviciul de Protecție și Pază sau de Poliția Română.

Din acest motiv, procurorii DNA au pus problema că Bogdan Gigină, precum și ceilalți polițiști, nu avea ce să caute în coloana oficială a vicepremierului Oprea, din moment ce acesta nu avea dreptul la aceasta.

”Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus - cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră - însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliţie Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist. În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, 'drepturi' neprevăzute de cadrul legal, 'drepturi' a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliţie Rutieră să se facă în regim de viteză sporită”, mai arată DNA.

L-a pus pe Bogdan Gigină într-o situație de risc

La dosar, mai există opinia că agentul Gigină a fost pus într-o situație de risc maxim, din moment ce acesta și-a pierdut viața, find obligat, ilegal, să participe la o misiune care i-a și pus în pericol viața

În același dosar mai este vizat și patronul firmei care a săpat groapa din asfaltul Bulevardului Știrbei Vodă, din București, unde a avut loc tragedia, și care nu a fost semnalizată corespunzător.

”Referitor la inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL, a rezultat că aceştia,..., nu au luat măsuri pentru instruirea angajaţilor cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate pe partea carosabilă şi au pus la dispoziţia angajaţilor semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranţă”, mai susţineau procurorii.