Sentința în cazul unui prorector de la Medicină, judecat că a primit mită o tavă de argint și un ceainic

Procesul în care a fost judecată Doina Azoicăi, prorector în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași, fost decan al Facultății de Medicină, a luat sfârșit.

Judecătorii de la Tribunalul Iasi au condamnat-o, ieri, pe Doina Azoicai, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere și la 60 de zile de muncă în folosul comunității, pentru că a primit o mită de aproximativ 800 lei, constând într-o tavă argintată și un ceainic, de la Houssine Haizoun, tatăl unui student marocan care fusese admis în mod ilegal la UMF Iași. Pentru alte două infracțiuni, fals și abuz în serviciu, Doina Azoicăi a fost achitată.  Cel care a dat mita a primit doi ani de închisoare sub supraveghere, iar intermediarul, Romeen Agha, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

 "Vom declara apel împotriva sentinței. Fiind avocatul lui Haizoun El Houssine, dar și al doamnei Azoicăi și a doamnei Șerban, am o viziune asupra întregii situații. Față de probatorii nu există punct de sprijin pentru a fi pronunțată o sentința de condamnare. Probabil, în fața judecătorilor a cântărit foarte mult acțiunea preventivă", a declarat avocatul Ionel Nechita, pentru bzi.ro

Singura care a scăpat de pedeapsă, fiind achitată pentru infracțiunile de abuz în serviciu și fals, este Ionela Lăcrămioara Șerban, fostul prodecan al Facultății de Medicină. Condamnarea primită de Doina Azoicăi ar putea să conducă la excluderea acesteia din UMF Iași.

Dosarul mitei de 800 de lei

Potrivit rechizitoriului DNA, pe 22 noiembrie 2014, Doina Azoicăi a primit de la Haizoun El Houssine, ajutat de Agha Romeen, prin intermediul unor persoane, o tavă confecționată din cupru, argintată, în greutate de 1.359 grame, și un ceainic argintat. Tava ar fi fost oferita acesteia după ce decanul a acceptat înscrierea, în mod ilegal, a fiului lui Haizoun El Houssine la Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași.

"În ziua de 22 noiembrie 2014, inculpata Azoicai Doina, decan al Facultatii de Medicina Generala Iasi, a primit de la inculpatul Haizoun El Houssine, ajutat de Agha Romeen, prin intermediul unor persoane care au actionat fara vinovatie, o tava confectionata din cupru, argintata, în greutate de 1.359,90 grame (valoare de piata minima 800 lei) si un ceainic argintat, confectionat din alama, cupru si zinc (valoare de piata minima 100 lei, în legatura cu faptul ca, în exercitarea atributiilor de serviciu, a acceptat înscrierea, in mod nelegal, a fiului inculpatului Haizoun El Houssine la facultatea al carei decan este", au precizat procurorii de la DNA Iasi.

Documente false

Înainte de a primi această tavă argintată, fostul decan şi prodecan al Facultăţii de Medicină nu ar fi verificat în mod corespunzător actele de studii ale candidatului. "La data de 18 noiembrie 2014, în calitate de decan, respectiv prodecan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa Iaşi şi membre ale al Biroului Consiliu al respectivei facultăţi, inculpatele Azoicai Doina şi Şerban Ionela-Lăcrămioara, prin semnarea procesului-verbal prin care a fost analizată solicitarea de înscriere la studii a fiului lui Haizoun El Houssine, au atestat în fals că au verificat actele de studii (în original) prezentate de acesta.

Concret, este vorba despre următoarele documente: scrisoarea de acceptare la studii (deşi candidatul nu a obţinut un astfel de document pentru anul ÎI de studiu, ci doar pentru anul I), situaţia şcolară (la dosar există o foaie matricolă pentru anul II de studii ce poartă ştampila unei universităţi din Belgia, ştampilată, dar nesemnată de reprezentanţii instituţiei, precum şi o copie a foii matricole aferente anului I de studii de la aceeaşi universitate, ştampilată, dar nesemnată), planul de învăţământ, programa analitică (la dosar există doar fişe ale disciplinelor descărcate la dată de 01.11.2014 de pe site-ul universităţii din Belgia), fără că aceste înscrisuri să constituie documente de lucru prevăzute în Procedura de lucru echivalare studii universitare de licenţă adoptată în anul 2013 de Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa Iaşi”, mai susțin procurorii. Cu privire la această ultimă acuzaţie, atât Azoicai, cât şi Şerban, au fost găsite nevinovate.

Candidatul nu se afla în România

Ulterior, la data de 20 noiembrie 2014, în baza procesului-verbal respectiv, Azoicăi a aprobat solicitarea acestuia de înscriere direct în anul II de studii deşi, pe baza documentelor depuse, acest candidat nu putea fi înscris la studii decât în anul I. De cealaltă parte, Ligia-Nicoleta Buhuș, în calitate de medic, ar fi emis o adeverinţă prin care a atestat în fals că fiul lui Haizoun El Houssine, care în acel moment nu se află în România, este înscris în evidenţele cabinetului sau medical individual, că a fost consultat şi că este clinic sănătos, documentul fiind necesar pentru dosarul de înscriere la cursuri.

"În acest fel, bugetul Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa Iaşi a fost prejudiciat cu suma de 5.000 euro, reprezentând taxa de şcolarizare pe care instituţia de învăţământ avea interesul legal să o încaseze pentru anul I de studii, iar, pe de altă parte, candidatul înscris direct în anul ÎI a obţinut foloase necuvenite", se arată în comunicatul DNA. Iniţial, procurorii i-au pus sechestru pentru avere pentru recuperarea celor 5.000 euro, însă a fost ridicat. Sentinţele în acest dosar nu sunt definitive.