IONIŢĂ: "Cum nu mă pricep nici la NATO, nici la politică externă, iar partidele româneşti sunt în plin efort de a-şi desemna candidaţii locali în această vacanţă suprarealistă „de summit“, în loc de articol vă propun câteva cugetări ale unui primar general al Bucureştiului: Dem Dobrescu, care în cei cinci ani de mandat (1929- 1934) a fost unul dintre cei mai activi promotori ai proiectelor de modernizare urbană în Capitală."
Spre surprinderea lui, a trebuit să se lupte nu doar cu mediul politic ostil, ci şi cu un electorat obişnuit să primească cu spinarea plecată abuzurile uzuale, dar să se ridice în rebeliuni spontane împotriva ordinii moderne şi legitime, bazate pe reguli. Rămâne să judecaţi dv. dacă ce spune el mai jos e valabil doar pentru Bucureşti şi doar pentru perioada interbelică.
Rival politic, Dem Dobrescu a fost sabotat de guvern (în cazul lui, PNL-ul lui Duca) până pe punctul de a fi demis şi a părăsit până la urmă funcţia, mai nefericit, dar mai înţelept decât atunci când o preluase. A fost nevoit să renunţe la iluzii şi în privinţa capacităţii instituţiilor locale de care a trebuit să se servească, dar şi în privinţa populaţiei pe care a trebuit să o administreze. A rămas un democrat şi un avocat al „comitetelor cetăţeneşti“ pe care le-a înfiinţat şi prin care a vrut să facă o guvernare locală mai deschisă şi participativă. Însă sunt sigur că ar fi fost de acord şi cu Churchill, un alt democrat realist, care a zis odată că nu există argument mai bun contra democraţiei decât o discuţie de cinci minute cu un votant de rând.
„În populaţia Capitalei se resimte originea ei rurală. Ea a păstrat caracterul umil al ţăranului din care se recrutează. Bucureştenii sunt anarhici în faţa unei autorităţi reale şi servili în faţa autorităţilor abuzive. Se cunoaşte că ei sunt descendenţii vechilor clăcaşi, care au înmagazinat de-a lungul timpului toată umilinţa robului în faţa patronului.“
„Capitala noastră este oraşul «privilegiilor democratice», căutate nu atât din dorinţa de câştig, ci mai mult din ambiţiunea cuiva de a arăta că este deasupra legilor, că este un privilegiat. Pentru un bucureştean, viaţa fără favoruri este ca friptura fără muştar. Cine nu ştie să câştige privilegii democratice este dispreţuit de toţi ai casei, de toate rudele şi de toţi prietenii. Suntem oraşul lui «ştii tu cu cine ai de-a face». Bucureşteanul, chiar bogat fiind, caută să se distingă cel puţin cu un bilet de tramvai gratuit, cu un bilet de teatru sau de tren dat fără plată. Şi să vedeţi pe conducător cum salută cu respect pe toţi chiulangii mari şi mici, dar priveşte cu indiferenţă pe cei care au plătit.“
„Bucureştii intră în marea revoluţie urbanistică a timpului nostru cu factura lui specială de oraş vechi şi oriental, atât din punct de vedere edilitar, cât şi din punct de vedere social. Din punct de vedere edilitar, el vine cu murdăria lui ancestrală, cu construcţia-şandrama, cu înghesuiala, meschinăria lui peste tot şi cu complotul ruralismului împotriva urbanismului. Orientalismul general social ne dă anarhia şi indisciplina generală, lipsa de mândrie când faci ceva, laşitatea politică, nostalgia noroiului. Urbanismul Bucureştiului a fost nenorocit de politicianismul populaţiei sale. Capitala noastră trebuie să lupte şi cu inconvenientele facturei sale de oraş vechi şi cu meschinăria sa de oraş oriental.“ Politicianismul bucureştean şi interesele unora au anulat planul meu de sistematizare, făcut cu mare trudă, numai ca să nu se spună că este planul meu, deşi rezultatul la care s-a ajuns apoi a fost absolut acelaşi. Însă în timpul acestui interregn de planuri s-a construit tot după vechile proporţii şi alinieri, ceea ce ne-a stricat oraşul pentru mult timp.“
„S-ar putea lucra destul şi cu un buget normal, fără sprijinul guvernului, dacă s-ar lua măsuri ca să se revizuiască oarecare venituri şi cheltuieli. De exemplu, am găsit măţăria cea veche de la abator închiriată cu 10.000 pe an. Am chemat pe chiriaşi şi le-am spus că, dacă în 24 de ore nu-mi oferă o chirie de 3.000.000 anual, îi scot afară. Au oferit în termenul dat toată chiria cerută. Societatea Taxico circula pe Calea Victoriei fără să plătească nici o taxă; i-am spus că, dacă în 48 ore nu plăteşte 2.000.000 taxe pe doi ani în urmă pe lege şi 1.200.000 pe viitor, îi opresc să mai circule.
Au plătit taxa înainte de termen. Primăria închiriase afişajul cu 200.000 lei anual. Am putut să scot 3.000.000 lei anual. De aici se vede că nu veniturile lipsesc, ci că modul de încasare a lor este defectuos, iar visteria comunei este la fel de nedisciplinată ca şi populaţiunea ei. Banul public încă n-a căpătat disciplina necesară ca să meargă la visteria publică.“