Editura Evenimentul si Capital

SENATUL EVZ. Un "arian" din Cernăuţi

mihaies_02
Autor: | | 27 Comentarii | 2206 Vizualizari

Au trecut câteva săptămâni şi, în afara unor reacţii răzleţe, nu am văzut poziţionări ferme şi masive contra unui fapt de-o extremă gravitate: discursul negaţionist al lui Vladimir Iliescu din Aula Academiei Române.

###Cazul e cu atât mai stupefiant cu cât el a avut loc în cel mai important for de dezbatere intelectuală al ţării. Mai mult, în loc să se termine cu huiduieli şi morcovi stricaţi, s-a încheiat cu molcome, satisfăcute aplauze. Şi asta în condiţiile în care în prezidiu se afla, în păr, însăşi conducerea Academiei! Nu ştiu dacă dl. Vladimir Iliescu face parte cu adevărat din „seria istoricilor importanţi ai României” altfel decât în calitate de coleg de bancă. Nu-i cunosc opera şi, de altfel, nici nu e în chestiune. Dar e, ca să zic aşa, într-o foarte mare chestiune faptul că cineva se defineşte drept fiu de „cernăuţeni arieni” (însuşindu-şi, aşadar, limbajul nazist) şi nimeni din simandicoasa adunare academică nu s-a ridicat indignat, trântind cu zgomot uşa. Laşitate? Inconştienţă? Ticăloşie? Colaboraţionism cu un individ care în loc de argumente are „amintiri” şi în loc de documente istorice afirmaţii înfiorătoare, cum că evreii „au murit mare parte din prostie”? Fleacul de „douăzeci-treizeci de mii de evrei” care au fost „împuşcaţi pe drum” nu reprezintă pentru „arianul” domn Iliescu decât o „persecuţie”, un moft istoric. A defini Holocaustul din România drept „o minciună enormă pe plan cosmic” e o afirmaţie care te înmărmureşte pur şi simplu. Publicul din România nu ştie mai nimic despre maşinăria morţii pusă la cale de Antonescu. Şi nici despre abominabilele exterminări la care s-a dedat armata română la Odessa. Or, acestea nu contribuie la bunul nostru renume în lume. Dimpotrivă. Nu ştiu ce morb, ce demon ne împiedică să ne asumăm realitatea direct, bărbăteşte. Ne închipuim că dacă ascundem gunoiul sub preş el a dispare cu adevărat. Nu, nu dispare. Devine doar sursa ciumei viitoare. Pentru dl. Vladimir Iliescu, masarea a zeci şi sute de mii de oameni „în colhozuri, pe paie” e un tratament pe care ne-„arienii” îl meritau cu vârf şi îndesat. Din discursul lui presărat cu atrocităţi se înţelege că nici epidemiile cauzatoare de moarte nu au vreo legătură cu exterminarea. Ele sunt, potrivit „antisemitului filosemit”, cum în batjocură se autodefineşte, dovezi de viaţă „aproape normală”! Ceea ce mă uimeşte e tăcerea intelectualităţii din România. Uluitoarea sciziune intervenită în ultimii ani între „intelectualii lui Băsescu” şi „intelectualii lui Antonescu”, ura iraţională a antonescienilor contra celor care susţin proiectul pro-european şi pro-american al lui Traian Băsescu a avut un efect pervers: degradarea imaginii tuturor intelectualilor. Lipsiţi de credibilitate morală şi autoritate publică, ei au ajuns să fie percepuţi drept anexele demne de dispreţuit ale unor acţiuni politice mai mult sau mai puţin avuabile. Cine profită de această tristă autodecimare a intelectualităţii umaniste? Nimeni alţii decât vladimirilieştii şi răzvantheodoreştii travestiţi în „filosemiţi”. Iar imaginea internaţională a ţării se prăbuşeşte la cote nemaiauzite şi pentru că a dispărut legitimitatea de a răspunde unor poziţii extremiste aşa cum merită: cu inflexibilă intoleranţă.

Elena Udrea, decizie BOMBA in Costa Rica! Iubitul ei a dezvaluit ce a decis sa faca. Nimeni nu se mai astepta

Pagina 1 din 1


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI