Vladimir Tismăneanu: "Într-o cultură politică democratică, argumentul raţional este fundamental pentru valoarea şi eficienţa dezbaterilor publice."
Ceea ce înseamnă să ne facem temele, să citim documentele despre care ne pronunţăm, să abandonăm amatorismul orgolios şi veleitarismul cu aplomb. Este aşadar nevoie să se renunţe la acea ispită „lăutaristă“ deplorată de C. Noica. Constituţia actuală, cu amendamentele introduse acum câţiva ani, rămâne una a unei epoci de tranziţie şi plăteşte tribut fixaţiilor primei perioade a FSN, dominată de Iliescu şi partizanii acestuia. Simplu spus, este cazul să recunoaştem că au existat trei republici în România (cu mari ezitări o includ pe aceea dintre 1947 şi 1989). Deci, prima fictivă, cu ale sale „constituţii“ examinate într-un subcapitol al Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste. A două a fost cea instalată după căderea regimului Ceauşescu, reprezentând toate ambiguităţile tranziţiei restauratoare. În fine, a sosit momentul unei constituţii a celei de-a treia republici, deci a unei ţări în care s-a realizat consolidarea democratică şi care face parte din UE şi NATO. Reforma sistemului politic şi administrativ se impune ugent pentru a ieşi din acea stare de inerţie, corupţie şi cinism, care nu face decât să împiedice dezvoltarea structurilor sincrone cu priorităţile europene, inclusiv în planul sănătăţii, al descentralizării, al educaţiei.
Ar fi fost normal ca lansarea Raportului Comisiei de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional să provoace reflecţii serioase. Scris de oameni cu competenţe academice recunoscute pe plan naţional şi internaţional, Raportul beneficiază şi de două scurte introduceri semnate de preşedinţii de onoare ai Comisiei, profesorii Aurelian Craiutu (Indiana University) şi Mattei Dogan. Ambii sunt respectaţi interpreţi ai dinamismului politic democratic (instituţii, partide, ideologii). M-aş fi aşteptat aşadar ca ideile din acest Raport să genereze un veritabil dialog, însă până acum singura „dezbatere“ s-a concentrat pe atacuri mai degrabă umorale izvorâte ca reacţie la discursul preşedintelui Băsescu de la lansare (Adrian Năstase, Ion Iliescu, Adrian Păunescu, Sergiu Andon etc.). Mare parte din presa scrisă a fost ori de reacredinţă (a se vedea multe titluri senzaţionaliste, fără nicio legătură cu miza şi substanţa discuţiei), ori a ignorat pur şi simplu Raportul. Pe televiziuni a fost în genere un blocaj total (în afară de o încercare modestă a TVR, o emisiune la care au participat Ioan Stanomir, preşedintele Comisiei, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, şi Petre Roman). Din frivolă superficialitate, aproape nimeni nu s-a deranjat să citească Raportul. S-a scris despre tentativa lui Traian Băsescu de a-şi „clădi o dictatură“ prin susţinerea modelului semiprezidenţial de tip francez.
Nimeni nu pare să sesizeze că nici Sarkozy, nici Mitterrand, nici chiar generalul de Gaulle nu a mers în direcţia unui autoritarism dictatorial. Este pur şi simplu o impostură năucitoare, un derapaj orwellian, să susţii că întărirea statului de drept, preconizată de Raport, înseamnă subminarea sa. Tot astfel, a spune că „Băsescu îşi croieşte o Constituţie“ în funcţie de interesele sale „cezariste“ reprezintă recidiva unor marote penibile, iar nu o probă de onestitate a abordării. Repet, cel mai grav lucru mi se pare că se pleacă de la un număr de „soundbites“, de refrene gălăgioase, ignorându-se substanţa unui document cu o bază teoretică cât se poate de serioasă. Evident, se pot aduce obiecţii acestui Raport, dar acest lucru nu se poate face prin afişarea unui dispreţ suveran în raport cu litera şi spiritul său.
Nimeni până acum nu a sesizat paragraful din Raport (www.presidency.ro, p. 31) în care se recomanda ca în Preambulul unei viitoare Constituţii să se precizeze că regimul politic pe care îl întemeiază se desparte radical de întregul interval autoritar şi totalitar 1938-1989 (cu referire specifică la Raportul Comisiei de analiză a dictaturii comuniste). Dimpotrivă, autorii acestui substanţial Raport au fost acuzaţi demagogic că ar dori să introducă dictatura în România! S-a spus că dl Stanomir cunoaşte foarte bine cum se instaurează un regim autoritar, întrucât a scris despre Constituţia din 1938! Ar fi păcat ca o asemenea idee să se piardă şi să nu se regăsească în dezbaterile care vor prefaţa revizuirea Constituţiei (acest articol este o invitaţie la o asemenea dezbatere). Mi se pare prin urmare vital-necesar faptul ca ideea să nu rămână doar la stadiul unei propuneri dintr-un Raport pe care majoritatea media şi a politicienilor o vor ignora. Ea trebuie să devină parte a discursului societăţii civile, a acelui evantai de exigenţe promovate de cei care cred în fundamentele pluraliste ale unei Românii eliberate de fantomele totalitare.
Menţionez aici şi extrem de oportuna propunere privind constituţionalizarea dreptului de acces la dosarul din perioada comunistă (pentru a nu mai fi supus instabilităţii legislative) şi menţionarea autorităţilor autonome de interes public în textul Constituţiei (pentru a nu mai putea fi desfiinţat CNSAS prin acte normative sau decizii ale instanţelor).