MIRCEA MIHĂIEŞ: „De ce judecătorii constituţionali, care şi-au înfipt hangerele în CNSAS, nu şi-au îndreptat privirile şi spre Consiliul Discriminării?“.
Corectez tot mai frustrat lucrările de examen ale studenţilor de anul doi. Subliniez cuvinte prost scrise, amendez forme gramaticale fanteziste, marchez cu creionul pasaje întregi, ilizibile, trântesc pe marginea paginilor şiruri indignate de semne ale întrebării. Într-un târziu, transcriu notele. În mijlocul acţiunii, o spaimă difuză mi se strecoară în suflet: oare nu comit o infracţiune? Oare am dreptul să trec notele în catalog înainte de a trimite lista la tribunal pentru ca judecătorii să decidă corectitudinea evaluărilor mele? Oare verdictul dat de mine sub forma notelor nu e la fel de grav ca activitatea de care s-a făcut vinovat CNSAS-ul? Cu ce diferă situaţia studentului care-a încasat un 4 de aceea a parlamentarului sau ministrului învinuit de „poliţie politică“? N-au amândoi carierele ruinate?
Îmi fac curaj, uitându-mă pe geam la agentul de la circulaţie care tocmai amendează o domnişoară coborâtă dintr-un Volvo negru. O fi având dreptul s-o ardă la buzunar pentru infracţiunea comisă? N-o fi având? Merg mai departe şi mă întreb dacă cei de la Electrica au temei legal să-mi taie curentul - cum m-au anunţat printr-o notă vârâtă pe sub uşă - pentru diferenţa de 8,33 lei la factura pe octombrie (deşi între timp le achitasem pe cele pe noiembrie şi decembrie?). Am să-i aştept cu satârul în mână (sau, mai practic, o să angajez un „recuperator“ ucrainean), cerându-le să-mi prezinte hotărârea de la tribunal. La fel am să procedez şi cu Distrigazul, cu Salubritatea şi cu toţi cei care vor îndră zni să mă pună la plată fără a avea o decizie judecătorească definitivă.
Mă gândesc să-i dau un telefon lui Dan Diaconescu, să-l încurajez să ceară înapoi banii (cu despăgubiri cu tot) de la CNA. La fel şi celor care-au suferit de pe urma unor instituţii aflate şi ele în afara legii - celor amendaţi, fără o decizie judecătorească, de Curtea de Conturi, de Garda Financiară, de Corpul de Control al primului-ministru. De fapt, pot să mă adresez oricui, pentru că am interiorizat logica Curţii Constituţionale şi accept că absolut tot ce mişcă în România e ilegal, imoral şi, pe deasupra, conţine un inextricabil amestec de ticăloşie şi tâmpenie. Accept chiar că ţara însăşi e neconstituţională!
Lăsând sarcasmul de-o parte, mă întreb de ce judecătorii de la Curtea Constituţională, care şi-au înfipt hangerele în CNSAS, nu şi-au îndreptat privirile şi spre Consiliul Naţional pentru Combaterea Discrimină rii. De ani buni, de când a fost inventat de către Adrian Năstase pentru a-şi hărţui adversarii, acest organism, duhnind a corectitudine politică şi intoleranţă la libertatea de expresie, îşi face de cap în totală impunitate. Faptul că la CNCD se taie şi se spânzură după bunul plac al onor consilierilor, că se dau decizii fără ca împricinaţii să fi fost audiaţi, că se împrăştie amenzi după reguli la fel de impenetrabile precum gândirea Sfinxului nu i-a impresionat pe purtătorii de halate stacojii.
CNCD nu e atins nici cu o floare, deşi activitatea sa cotidiană se circumscrie perfect categoriei de instituţii pe care Curtea Constituţională le-a declarat, implicit, ilegale. De facto, existenţa CNCD nu are nici cea mai firavă acoperire constituţională. Abuzivă, de vreme ce se substituie cu brutalitate actului de justiţie, CNCD înghite sume consistente doar pentru a oferi mărimilor zilei posibilitatea de a arăta pisica vocilor neconvenabile din societate. Dacă tot am intrat în perioada reformelor radicale, aş sugera dizolvarea de urgenţă a acestei instituţii ce sfidează ideea de stat de drept şi de libertate a cuvântului.
Şi pentru că veni vorba de discriminări: zilele trecute, poetul Cezar Ivănescu a ameninţat că intră în greva foamei (n-a mai intrat!) pentru că jurnaliştii i-au terfelit reputaţia, acuzându-l c-ar fi fost turnător la Securitate. Mă lasă rece dacă individul cu pricina a turnat sau nu. Mi-a atras, însă, atenţia un fapt care arată cu cine avem de-a face. În 2005, Cezar Ivănescu s-a aflat (alături de Carolina Ilica şi răposaţii, între timp, Victor Frunză şi Grişa Gherghei) la originea cererii adresate CNSAS-ului, înregistrată cu numărul P 1419/05/20.07.2005, prin care solicita verificarea membrilor Consiliului Uniunii Scriitorilor. Cu alte cuvinte, Ivănescu vedea acum doi ani şi jumătate în CNSAS o instituţie demnă de încredere în procesul de curăţire morală a vieţii publice din România. Pe 30 ianuarie 2008, când i s-a aplicat lui însuşi un epitet infamant, declara crâncen că CNSAS „nu e o instituţie demnă de încredere“. Ca să vezi! Când e vorba de alţii, Cezar Ivănescu ia în mână torţa purificării etice, iar când e vorba de sine ameninţă cu greva foamei. Păi, mai are importanţă dac-a fost sau nu turnător?!