Brăila este oraşul în care m-am născut, pe care-l iubesc la nebunie şi la desfigurarea căruia asist la fiecare vizită rară pe care o fac.
Ştiu că îmi lipsesc reperele de frumuseţe a oraşului pe care le au părinţii mei şi că există multe altele, pe care le aveau bunicii mei, definitiv exilate în fotografii şi cărţi. Mă feresc să-mi idolatrizez amintirile şi de aceea nu vorbesc din perspectiva unui clişeu de genul: era mai bine înainte. Am citit pe hotnews.ro un articol despre un conflict care blochează un proiect Phare de 3 milioane de euro, destinat refacerii centrului istoric al oraşului. Ca de obicei, responsabilitate zero pentru priorităţile publice şi aceleaşi discuţii mioritice despre cât de greu merge treaba când n-o faci. În mod evident, finanţarea riscă să fie pierdută din motive de ineficienţă şi balcanism penibil şi nu cred că cineva este vreodată sancţionat pentru asta, indiferent că e primar sau ministru.
În acest mod, Brăila va ajunge puţin mai rău decât ceea ce este, adică o ruină totală, presărată din loc în loc cu blocuri mizerabile, pline de oameni trişti. E o lege că dacă o piatră sparge sticla unei ferestre şi nu se grăbeşte cineva să repare stricăciunea, vor urma alte pietre şi un proces de distrugere accelerată. Dacă mă roagă cineva să dau un exemplu de oraş frumos şi îngrozitor de urât, răspund Brăila. Pentru că aici poţi să vezi cum urâtul ocupă tot spaţiul pe care-l are la dispoziţie, întâi o casă, o stradă, un cartier. Dispar copacii, faţadele nobile sunt transformate fără nicio noimă, totul este supus unei acţiuni concentrate de mutilare şi anihilare a ultimelor rămăşiţe de normalitate urbană. Brăila este plină de casemonument, de vestigii ale unei prosperităţi strălucitoare, ale unui cosmopolitism din care bieţii nepricepuţi sau şmecheri care îl conduc ar avea multe de învăţat.
Aşa cum în Bucureşti număr case minunate care dispar de la o săptămâna la alta, în Brăila număr case care se prăbuşesc sau sunt pocite undeva la limita imbecilităţii, sub demnitatea umană. E greu să primeşti o moştenire mai frumoasă şi să îţi baţi joc mai bine, mai eficient de ea decât au făcut toţi edilii oraşului. Şi la capătul acestui lanţ de iresponsabilitate, amestecată cu tot ce are mai agresiv ignoranţa, se află oamenii. Probabil că nimeni nu-şi imaginează că a trăi într-un mediu devastat, urât şi gri poate influenţa calitatea vieţii şi a oamenilor. Prăbuşirea economică a oraşului este flancată bine de nepăsarea pentru locul care îţi aparţine. Sărăcia pare întotdeauna să scuze mizeria estetică, pare să justifice apariţia şi înflorirea kitchului şi încurajează celelalte forme de devastare, de la tăierea copacilor, la intervenţiile urbanistice aberante şi irecuperabile de cele mai multe ori. Am mereu senzaţia că prezenţa diabolică a comunismului stăruie în această stare de conflict şi instincte distructive faţă de tot ce înseamnă nobleţe şi frumuseţe într-un oraş. De fiecare dată mă întorc din Brăila revoltat şi dezgustat, cu sentimentul că plec dintr-un loc blestemat să se ducă dracului cu tot cu salcâmii lui, cu tot cu Dunărea şi străzile minunat decupate, cu casele pline de vechituri deja vândute şi toate minţile luminate care nu mai înseamnă nimic pentru nimeni. Oare ce vor putea vizita turiştii peste câţiva ani? Ruine? Două muzee care cad? Un oraş calamitat de nepăsare şi disperare? Sau poate vilele de mare fineţe ale celor care au grijă ca dezastrul să continue? Trebuie să fie tare greu să ai puterea să faci bine şi să reuşeşti în mod constant să te opui ca binele să apară şi să nu înţelegi că demnitatea oamenilor se mai construieşte şi îngrijind demnitatea locului. Şi nu casele portocalii, cu termopan alb şi jaluzele verticale vor reface prestigiul unui oraş superb, nici manelele întrerupte pentru câteva zile de concursul Marianei Nicolesco. Dar să zicem că încă mai există bune intenţii şi că banii care acum stau să fie pierduţi vor ajunge să fie folosiţi cum trebuie şi, mai ales, la timp. Dar chiar şi aşa, situaţia rămâne aceeaşi. Ca de obicei, briciul a ajuns în mâna maimuţei şi pare să-i fi venit ideea de a-l folosi pentru operaţii pe creier. Poate cineva să o oprească?