Despre Petre Roman am scris de mai multe ori, inclusiv o recenzie în revista "Le Point", reluată în "22", în 1992, la cartea sa de memorii "Le devoir de liberté", în care luminam anumite stranii ambiguităţi şi distorsiuni.
Textul meu se intitula "Le désir de mensonge" şi a fost propus revistei spre publicare de către regretatul filosof politic Jean-François Revel. În 1990 scrisesem în "România Liberă", la invitaţia Mirelei Roznoveanu, un articol pe care mi-ar plăcea să-l republic. Era vorba de Petre Roman şi se intitula "Angoasele nomenklaturii". Când a încercat o timidă despărţire de nomenklatură, premierul a devenit ex-premier. Nu am fost coleg cu Petre Roman, nu am amintiri personale din anii ’60 în afară de faptul că îl vedeam rar în anii copilăriei mele, pe vremea când tatăl său şi tatăl meu lucrau împreună la Editura Politică. Am făcut schimburi de timbre, din câte ţin minte mi-a luat colonii engleze şi mi-a dat în schimb mărci poştale ale inexistentului stat Maluku Şelatan. Este mai mare cu şase ani decât mine, a terminat Liceul "Petru Groza", a fost coleg cu Iuri Chişinevschi (fiul lui Iosif şi al Liubei), Vladimir Socor (fiul lui Matei Socor, compozitor oficial al stalinismului românesc, autorul muzicii Imnului de Stat al RPR, şi al primei sale soţii, Rozica), Gelu Apostol (fiul lui Gheorghe şi al Meliţei), Gheorghe (Gyuri) Sencovici (a încetat din viaţă acum câţiva ani, a fost căsătorit cu Margareta Pâslaru) şi alţii. Despre Valter Roman cititorii pot găsi un lung eseu în cartea mea "Arheologia terorii" (editura Curtea Veche, 2008, ediţia a III-a, revăzută şi adăuguită, cu postfaţă de Cristian Vasile). A scris şi Vladimir Socor un text foarte interesant la moartea lui Valter Roman, a fost transmis, ca şi articolul meu, la "Europa Liberă" în 1983. A fost un personaj important al comunismului din România sub Ana Pauker, Dej şi Ceauşescu, biografia sa figurează şi în "Raportul Final". Despre Valter Roman am vorbit mult, de-a lungul anilor, cu părinţii mei, cu sora mamei mele (Cristina Luca), cu soţul ei (Mihail Boico), cu inginerul Carol Neumann (amic cu Petru Năvodaru, cu Belu Zilber şi cu Pătrăşcanu), cu Sanda Sauvard (prietena mamei mele care a lucrat ca farmacistă în spitalul Brigăzilor Internaţionale), cu Mihai Botez, cu Radu Ioanid (istoricul Holocaustului din Romania), cu Aurel- Dragoş Munteanu. Am scris cândva un text, îl mai am, în stil koestlerian, cu titlul "Nopţi dialectice", în care personajul central este chiar Valter Roman. Nu a fost un activist banal, filistin şi mediocru, a fost ceea ce Czesław Miłosz a numit un sclav al Istoriei. Familia Roman nu a locuit în cartierul Primăverii. Ocupau, de prin 1950, două etaje într-o vilă de pe Aleea Alexandru la numărul 9. Alături a fost ani de zile sediul Comisiei Controlului de Partid. La etajul de deasupra lor locuia doctorul radiolog Shuli Brill, fost voluntar în Brigăzile Internaţionale, soţia sa Janeta, profesoară de istoria mişcării muncitoreşti la Academia "Ştefan Gheorghiu" ("Şcoala Superioară de Partid") şi copiii lor Rodica şi Vlad. Vlad mi-a fost coleg de clasă la "Petru Groza" între 1958 şi 1963. Prin anii 80 Janeta Brill a emigrat în Israel. Valter a avut doi copii (adoptaţi) din prima căsătorie a celei de-a doua soţii, Hortensia, cu un comunist spaniol (Raul şi Mirela) precum şi pe Petre şi pe Carmen împreuna aceasta (ani de zile directoarea emisiunilor în limbi străine de la Radio România). Din prima căsătorie a lui Valter, tot cu o spaniolă de care a divorţat la Moscova, cred că se numea Carmen, au rămas doi copii în URSS. Valter si Hortensia au locuit la Hotelul "Lux" din Moscova, unde a avut loc şi căsătoria lor (mama mea fost prezentă). Sora mai mica a lui Petre, Carmen, s-a născut în 1953, a fost eleva la "Petru Groza", colegă de clasa cu Ileana (Bebe) Gaston Marin, cu Andrei Sencovici (doctor, mezinul familiei Sencovici), cu vărul meu Andrei Boico, cu Zoia Vass (mătuşa lui Bogdan Olteanu, emigrată în SUA), cu Radu Ioanid, cu Adrian Herescu (doctor, cumnatul disidentului Radu Filipescu). În 1979, am lucrat la traducerea cărţii "Rasismul în faţa ştiinţei", un colocviu internaţional organizat de UNESCO. Eu am tradus prelegerea marelui antropolog Claude Lévy-Strauss, Carmen a tradus restul cărţii. Plecând din ţară în 1981, numele meu a dispărut de pe lista traducătorilor în clipa apariţiei cărţii în colecţia “Idei Contemporane" de la Editura Politică. Soţul ei este fostul colonel de interne Dimitrie (Kuki) Borislavski, implicat în sinistra mineriadă din iunie 1990 şi în alte acţiuni împotriva forţelor democratice. Citiţi şi:
- SENATUL EVZ: Nu este pentru cine se pregăteşte: Iliescu, Roman şi succesiunea lui Nicolae Ceauşescu (I)