MIHĂIEŞ: "Motanul Felix e liber să conteste CNSAS-ul din minut în minut, Curtea Constituţională să-l dizolve din sfert în sfert de oră, Vadim Tudor să juiseze în şedinţe cu orar prelungit, iar avocatul poporului Muraru să devină, pe faţă, avocatul diavolului. "
Ce nu pot face niciunul dintre sus-zişii e să spună că dosarele Securităţii şi Securitatea n-au existat. Cele aproape două milioane de piese de la Popeşti-Leordeni dovedesc, dincolo de orice dubiu, că duşmanii adevărului sunt în continuare suficient de puternici pentru a provoca adânci crize în societatea românească. Am avut o mostră pe 19 aprilie 2007, când parlamentarii organizaţi transpartinic l-au suspendat pe Traian Băsescu. Lovitura de acum a Curţii Constituţionale instituie deja o tradiţie a abuzului, a dispreţului faţă de voinţa populară şi a represiunii cinice. Cei care au văzut în actul Curţii Constituţionale un echivalent al mineriadelor s-au înşelat: nefericiţii mineri au schingiuit şi au comis crime la cald, instigaţi de Iliescu şi oamenii săi. Astăzi, Curtea Constituţională ucide cu sânge rece. N-am niciun dubiu că CNSAS-ul va supravieţui, că vom continua să vedem dosare ale unor personaje „mai presus de orice bănuială“, că societatea va învăţa să elimine elementele compromise, oricât de năucitoare ar fi lovitura aplicată de Curtea Constituţională. Chiar în clipa de faţă, câţiva disperaţi ameninţă în stânga şi în dreapta că vor da în judecată pe oricine se va referi la trecutul lor deocheat. N-au decât. Adevărul nu poate fi ascuns la nesfârşit, iar turnătoriile vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, publice. Nu poţi să pozezi în înger, iar în realitate armele tale de expresie să fie ranga şi denunţul. Ne amintim câte discuţii a suscitat, la intrarea în vigoare a legii CNSAS, sintagma „poliţie politică“. Pe lângă faptul că termenul voia să definească într-un limbaj „european“ o realitate dezgustătoare, el oferea şi o portiţă de salvare complicelui Securităţii: individul nu era, pasă-mi-te, vinovat decât dacă denunţurile ar fi avut drept consecinţă acte încadrabile categoriei - pe cât de vagi, pe atât de greu dovedibile - de „poliţie politică“. Păi, dacă am fi oameni normali, primii care ar fi trebuit să suporte rigorile legii erau securiştii înşişi, care exact asta făceau prin chiar „job description“-ul stabilit la angajare. Dacă tot s-a ivit prilejul rediscutării legii CNSAS, propun ca în locul acestui termen să fie folosit tradiţionalul, expresivul, românescul „turnător“. Cuvântul are marele avantaj al limpezimii desăvârşite: oricine înţelege din prima clipă despre ce e vorba. În al doilea rând, termenul acoperă o realitate indubitabilă: împricinaţii au scris note informative în urma angajamentului semnat cu ofiţerul de Securitate. În al treilea rând, i se oferă celui vizat posibilitatea de a demonstra că rezultatul colaborării cu Securitatea n-a fost malign, că rodul acţiunilor sale a fost de-a dreptul poetic. Or fi existând, cel puţin teoretic, şi astfel de situaţii. La câte nemernicii ne-a fost dat să asistăm în România ultimilor ani, merităm măcar dreptul de-a spune lucrurilor pe nume. Nimeni n-a observat că victoria lui Voiculescu are marele dezavantaj că se întoarce împotriva iniţiatorului. Suspendarea CNSAS a intervenit într-un moment în care se judeca la tribunal contestaţia depusă contra instituţiei care decisese că miliardarul de azi a comis, pe vremea comunismului, acte de „poliţie politică“. Or, desfiinţându-se CNSAS-ul, Voiculescu nu mai are cu cine să se judece. Şi, pe cale de consecinţă, ultimul act valabil în ce-l priveşte rămâne cel prin care era definit, fain-frumos, drept turnător. Şi asta pentru că nici măcar Curtea Constituţională a României, alcătuită din cine e alcătuită, nu poate schimba principiul de drept conform căruia deciziile juridice nu au valoare retroactivă. Pentru asta, e nevoie mai mult de-un Andon sau de-o mână de arătări îmbrăcate în stacojiu. Aşa că, departe de-a triumfa, Dan Voiculescu n-a făcut, în stilul binecunoscut, decât să-şi mai taie o dată craca de sub picioare. Pentru opinia publică din România, cu sau fără deciziile Curţii Constituţionale, el tot turnător rămâne. Contestaţia sa poate fi privită, în cel mai bun caz, drept un act de răzbunare reuşit. (Mult mai reuşită ar fi fost, că veni vorba, incendierea clădirii care adăposteşte dosarele Securităţii! Mă mir că nu i-a trecut prin cap.) Dar asta nu-i va reda nici virginitatea morală şi nu-l va face mai puţin odios, oricâte posturi de televiziune va inventa în viitor şi oricâte protejate îşi va impune cu pumnul în fruntea diverselor partide de buzunar. Aşa că, această nouă victorie a lui Felix e la fel de ridicolă ca plângerea păcătoasei care, după ce s-a dus la agăţat pe centură, vrea să- l dea afară pe preotul care-a dojenit-o.