Editura Evenimentul si Capital

SENATUL EVZ: Mihai Botez, disidentul solitar

e1fde25e0e873dbf662acee8e30200e5
Autor: | | 14 Comentarii | 0 Vizualizari

Vladimir Tismăneanu: "Scriu aceste rânduri la Boston, unde am participat la convenţia anuală a Association for the Advancement of Slavic Studies".

Cu această ocazie am lansat volumul „Stalinism Revisited. The Establishment of Communist Regimes in Eastern and Central Europe” (CEU Press, 2009), rezultatul conferinţei pe care am organizat-o în Washington D.C. la sfârşitul lunii noiembrie 2007. Cu această ocazie am rememorat prima participare la o astfel de convenţie, acum două decenii, la Chicago, împreună cu matematicianul disident Mihai Botez. L-am cunoscut pe Mihai Botez pe vremea când eram student al Facultăţii de Filosofie, Secţia de Sociologie, a Universităţii din Bucureşti. Am schimbat atunci doar câteva cuvinte, dar am simţit instantaneu existenţa unor afinităţi, a unor puncte comune de interes. Era lector la Facultatea de Matematică, la catedra de Statistică şi Calculul Probabilităţilor şi fusese „detaşat” în cadrul Facultăţii de Filosofie, unde ţinea ocazional un seminar pe teme de prognoză. Îmi amintesc perfect momentul când am ascultat la Radio Europa Liberă scrisoarea sa deschisă către Nicolae Ceauşescu - cred că era în anul 1978 - în care deplora degradarea economică şi socială. Era printre primii care îndrăzneau să vorbească despre criza sistemică din România şi despre responsabilitatea directă a Partidului Comunist şi a conducătorului său. Pe măsură ce regimul devenea tot mai iraţional, Mihai Botez îşi radicaliza poziţiile critice. Se simţea cumva apărat de faptul că fusese primul bursier român al celebrului Woodrow Wilson International Center for Scholars, instituţie înfiinţată în anul 1968, Memorial creat pentru a omagia moştenirea intelectua lă a preşedintelui Woodrow Wilson, un institut de studii avansate dintre cele mai respectate. Se cunoscuse acolo cu directorul Centrului, istoricul James Billington. Tot la Woodrow Wilson Center se împrietenise - vorbim de mijlocul anilor 1970 - cu filosoful neo-marxist iugoslav Mihajlo Markovic, unul dintre editorii revistei „Praxis”, interzisă de conducerea titoistă din cauza atitudinii antitotalitare. Pe linia cercetărilor sale futurologice, M. Botez intrase în legătură cu profesorul Zbigniew Brzezinski, între 1976-1980 consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Jimmy Carter. Ambasadorul român la Washington era pe atunci Corneliu Bogdan, unul dintre cei mai longevivi diplomaţi comunişti. Nu fără legătură cu Mihai Botez, prietenul acestuia, istoricul Vlad Georgescu, a ajuns el însuşi bursier la Woodrow Wilson Center. Mihai avea un dar unic al prieteniei, cultiva solidaritatea umană cu mare generozitate. A fost unul dintre intelectualii români cei mai sincronizaţi cu ideile disidenţei est-europene. M-am reîntâlnit cu Mihai Botez în septembrie 1987. Ajunsese în Statele Unite de câteva săptămâni. Lucra în acea perioadă la un studiu despre relaţiile dintre intelectuali şi regimul naţional-comunist. Ideile-cheie le-a prezentat în cadrul conferinţei „Will the Communist States Survive: The View from Within”, pe care am organizat-o la New York, în octombrie 1987. Între participanţi: Agnes Heller, Ferenc Feher, Mihajlo Markovic, Svetozar Stojanovic, Carlos Franqui, Aleksandr Zinoviev, Humberto Belli, Richard Pipes, Dorin Tudoran, Geza Szöcs, Miklós Haraszti, Jakub Karpinski, Irena Lasota, Paul Hollander. Îmi amintesc de prezenţa în sală a numeroase celebrităţi, inclusiv Susan Sontag, Midge Decter, soţia lui Norman Podhoretz, preşedintă a Committee for the Free World şi Carl Gershman, preşedinte al National Endowment for Democracy. Rămâne pentru mine un reper existenţial indelebil solidaritatea din perioada 1987-1989, lupta noastră comună împotriva unui sistem pe care amândoi îl priveam drept ilegitim, absurd şi decrepit. Mihai a încetat din viaţă, scandalos de prematur, în 1995. Am recitit recent notele discuţiei purtate cu Mihai Botez pe 26 mai 1989 privind cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. El propunea o viziune persuasivă despre tratarea trecutului în România lui Ceauşescu. Era o abordare neortodoxă: „Istoriografia ceauşistă este, într-un anumit fel, obiectivă. Pentru ea, teza este că partidul comunist clandestin a fost agentul Cominternului. Urmează ideea subiacentă că adevăratul creator al unui nou partid comunist este Nicolae Ceauşescu. Doar prin el, partidul comunist a devenit un partid al interesului naţional. El este, în această viziune, un adevărat «părinte fondator»: funcţia cultului personalităţii este deopotrivă de a consolida autoritatea lui N. Ceauşescu şi de a discredita «Vechea Gardă». Până acum, deci până la Ceauşescu, toţi se mândreau cu trecutul de activist. Deşi provenea din partidul comunist cominternist, el, luând puterea, a transformat partidul în partidul întregii naţiuni şi, în acelaşi timp, l-a epurat de «vestigiile moscovit-alogene». Prin urmare, ideea de a divorţa de trecutul comunist se face indirect, prin această redescoperire «obiectivistă» - o perspectivă cu şanse să placă şi emigraţiei şi străinilor“. Versiunea integrală a acestui articol poate fi găsită în ultimul număr al excelentei reviste „Studii şi materiale de istorie contemporană”. Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu http://tismaneanu.wordpress.com

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI