Guvernul din penumbră al dlui Geoană pierde cu 3-0 meciul cu realitatea, dar asta n-o să-i tulbure nicio clipă somnul.
Stăm să pice de la Bruxelles raportul Comisiei Europene care va judeca aspru ce s-a petrecut în ultima vreme în politica şi justiţia română. În special faptul că prima a continuat să pună piedici celeilalte, chiar mai aprig decât înainte, disperarea ajungând la maxim pe măsură ce se conturează tot mai clar că demnitarii vor ajunge să lupte cu DNA şi pe fond, nu doar pe proceduri, ca până acum. Nu mai contează nimic, nici criza de imagine a clasei politice, nici faptul că ultimul sătean cu patru clase vede ce se întâmplă: dacă trebuie, parlamentul va schimba legea (a câta oară) ca să blocheze audierea unor miniştri-parlamentari.
Acesta este, după părerea mea, subiectul nostru numărul unu în momentul de faţă, ca o boală cronică ce a intrat în fază severă în 2007. Nu trebuie să fii mare expert european ca să pui asta într-un raport de ţară. Mai nou ne-a lovit şi un început de criză economică, parţial determinată extern, parţial autoindusă prin măsurile luate în a doua jumătate a anului trecut şi în bugetul pe 2008. Ar fi fost deci de aşteptat un pic de responsabilitate politică a puterii şi opoziţiei (ambele opoziţii, vreau să spun, şi aia reală, şi aia mimată).
În loc de asta, senzaţia este că trăim în plin suprarealism, cu un premier care zice că totul e ok, preocupat doar să nu suprapună alegerile cu campionatul de fotbal şi Olimpiada din China. Ce zice n-ar fi o mare problemă, asta e regula când eşti în funcţie, să linişteşti lumea. Dar că promite în acelaşi timp noi măriri de lefuri, pe lângă cele date anul trecut care au aprins inflaţia, asta e o problemă. Ca să nu se lase mai prejos, social-democratul Geoană vrea să fie tot ce a fost şi anul trecut, şi chiar mai mult.
Într-un moment când BNR îşi bate capul cu cât să mai crească dobânzile, soluţie standard în situaţii ca şi cea de azi, el cere ca acestea să scadă. Pachetul de măsuri propus la derută de liderul PSD cere mărirea TVA pe „produsele de lux“, scăderea TVA „pe cele de bază“, îngheţarea preţului la utilităţi şi - veşnica soluţie populistă a guvernelor în lipsă de idei şi curaj - „reducerea cheltuielilor administrative“. N-are rost să cerem detalii ce înţelege el prin moratoriu pe preţul utilităţilor, care tot în moratoriu au fost în ultimii ani, nimeni neavând curajul să apuce pisica de coadă. Dar are rost să discutăm pachetul, că de la o vreme ce propune PSD aia se cam face.
Cui îi place să i se scumpească gazul şi căldura? Dar l-aş întreba pe dl Geoană cum reconciliază asta cu promisiunea deja depăşită a României de a se alinia la preţurile europene, introdusă chiar de guvernul în care era ministru de externe, în capitolul Competitivitate semnat cu UE în 2004? Şi care e planul după ce trec astea şase luni de moratoriu, termen aflat întâmplător, dar convenabil, în ajun de alegeri: se va ieftini gazul pe plan mondial? Fiindcă nu pot să cred că un lider aşa modern lucrează cu orizont de timp de şase luni.
Ideea cu TVA-urile e neserioasă ca soluţie bugetară, fiind doar una electorală. Aplicarea măsurii va fi un coşmar: Ministerul de Finanţe va întocmi lungi liste de produse, de lux şi de bază, pe clase de preţ şi calitate, şi va angaja armate de inspectori ca să prevină abuzurile (gândiţi-vă doar la pâinea din supermarket, cum defineşti sortimentele de bază şi cum le separi de celelalte în contabilitate). Se poate face, cu mari costuri administrative, vezi UE.
Însă ea va duce la scăderea încasărilor la buget, pentru că prin mărirea impozitului pe lux nu compensezi nici a mia parte din reducerea de dincolo. Finalmente, e contradictoriu să propui o asemenea măsură după ce ai criticat guvernul că nu colectează destul şi alimentează o creştere bazată pe consum: nu există bani care să intre mai repede în consum decât o reducere de taxe pe produsele de bază. Deci ori una, ori alta, ori măsuri sociale cărora le calculezi costurile şi ţi le asumi onest, ori limitarea efectelor crizei economice.
Ambele deodată nu se poate. În fine, marota reducerii costurilor în administraţie prinde totdeauna la popor şi presă, având avantajul că nu supără pe nimeni: n-am văzut politician atât de imprudent s-o detalieze într-un plan de măsuri concrete, ca să-şi ridice în cap sindicatele din sectorul public. Dl Geoană e ultimul om care ar face aşa ceva. Ca principiu, raţionalizarea administraţiei trebuie să fie mereu pe agenda guvernelor. Numai că lucrurile sunt complicate: greutatea e să dai afară pe unii şi să angajezi pe alţii, pentru că excesul de personal în anumite domenii coexistă cu deficitul de oameni competenţi în altele, unde e nevoie de specialişti.
Per total, o reformă administrativă reală ar eficientiza România, dar nu s-ar reflecta într-o mare economie la buget pe termen scurt. Cu atât mai mult cu cât auditul cheltuielilor publice făcut de Banca Mondială în 2006 arată că, prin comparaţie cu vecinii săi, România cheltuieşte procentual mai puţin din PIB pe administraţie. În concluzie, guvernul din penumbră al dlui Geoană pierde cu 3-0 meciul cu realitatea, dar sunt convins că asta n-o să-i tulbure nicio clipă somnul.