Editura Evenimentul si Capital

SENATUL EVZ: Mărturia unui scelerat

36267607fe853d41cc30814c1a0a62f8
Autor: | | 106 Comentarii | 0 Vizualizari

Mircea Mihăieş: "Din douăzeci în douăzeci de ani, vin unii şi te denunţă."

Că eşti vândut, că eşti agent al unei puteri străine, că eşti drogat, că eşti isteric. Personajele sunt aceleaşi, chiar dacă poartă nume diferite. În 1989 se numeau Ceauşescu, Iliescu şi teroriştii lor. Astăzi, pe lista denunţătorilor străluceşte prin odioşenie şi ură Crin Antonescu. Tot ce-a avut de spus trădătorul liberal despre timişorenii pe care i-a tratat cu rotunjimea dosului e că sunt nişte „fanatici spre demenţi, sceleraţi”. Ne găseam pe 1 Decembrie 2009, dar halucinanta prestaţie a lui „Chucky” ne-a aruncat cu douăzeci de ani în urmă. Deşi purtau alte măşti, nu difereau cu nimic de Postelnicu, Dincă sau Dăscălescu: la microfoane, o bandă de profitori îmbuibaţi, de cealaltă parte, oameni cu mâinile goale, îngroziţi că cizma comunistă ar putea să le frângă din nou şira spinării. Şi tot de 1 Decembrie am asistat la Timişoara la o premieră mondială: mitingul fără participanţi. După mascarada de la sediul primăriei, unde Radu Sârbu a anunţat că liderul ţărănist Coposu şi-a dat - probabil prin spiritism - binecuvântarea ca partidul să fie înghiţit de oamenii lui Iliescu, urma ca şefii noii alianţe să li se adreseze timişorenilor din balconul Operei. Adică din locul intrat în istorie ca simbol al luptei anticomuniste. Balconul era amenajat ca la carte: microfoane, flori, activul de partid. Totul era controlat la milimetru, după bunele reguli ale totalitarismului: mahării vin, cuvântează şi pleacă. În piaţă, muzica fascist-tovărăşească, tunătoare, scotea din rutină peisajul de obicei somnolent dintre Catedrală şi Operă. Ceva se schimbase, totuşi, faţă de ziua precedentă: mashul gigantic care-i îndemna pe timişoreni să scape de „dictator” dispăruse. În locul lui, feţele încrezător-abulice ale cruciaţilor pregătiţi să preia frâiele puterii - şi asta deşi afişajul politic e interzis în acel perimetru. Dar, fie. Setea de putere motivează orice. Chiar în faţa Operei, păziţi de poliţişti, activiştii PSD-ului agitau isteric steaguri roşii. Parcă înjunghiaseră pe cineva şi sângele se revărsa în valuri, ameninţător, peste oraş. Exact ca acum douăzeci de ani. Nu mă plătise nimeni, nu mă chemase nimeni, nu mă drogase Băsescu. Voiam, pur şi simplu, să văd cu ochii mei cum se năruia, după douăzeci de ani tulburi, edificiul speranţei. Voiam să-mi imprim pe retină momentul revenirii în triumf a şobolanilor roşii în locul de unde fuseseră alungaţi în urmă cu două decenii. La fel ca mine mai erau câteva mii de oameni. N-am fost convocat de pedelişti (de altfel, n-am niciun fel de relaţie cu PDL-ul, nici la nivel local, nici central, nu-i cunosc, nu ne frecventăm, n-am numerele de telefon ale căpeteniilor partidului). Dar nici măcar nu despre asta era vorba. Mă exaspera felul în care o echipă perfect regizată de afacerişti şi politruci râvneau să confişte ultimul simbol anticomunist din România. Dacă reuşeau la Timişoara, nimic n-avea să le mai stea vreodată în faţa setei de putere şi bogăţie. Sau, în orice caz, nu în următorii douăzeci de ani. Urma ca falnicul cortegiu în care străluceau precum perlele coroanei abulicul Geoană şi girueta Antonescu să se adreseze mulţimii adunate în Piaţa Operei. Adică celor vreo douătrei sute de activişti PSD aduşi din satele judeţului (aşa scria pe pancartele roşii-sângerii) şi celor vreo trei mii de timişoreni veniţi, asemeni mie, să asiste la macabra preluare a însemnelor anticomunismului. Speriaţi însă de reacţia mulţimii, s-au baricadat în Operă. Or fi vrut televiziunile aservite să dea impresia unui miting (chiar aşa scria pe ecrane: „Geoană, Antonescu şi Johannis, prezenţi la miting”), dar de întâlnit s-au întâlnit doar între ei. Secvenţa e demnă de vremurile suprarealiste pe care le trăim: oameni indignaţi şi vii huiduiau în stradă nişte fantoşe ce le vorbeau dinăuntrul unei clădiri. A fost cea mai absurdă confruntare între om şi maşină, între individul în carne şi oase şi plasma care livra imaginile râşniţei de vorbe goale născute de obosita retorică neocomunistă. Momentul culminant l-a constituit, însă, nu confruntarea dintre fiinţele din stradă şi fricoşii baricadaţi în clădirea Operei. Marea scenă a reprezentat- o evadarea (pe uşi laterale, susţin unii, prin spatele scenei, prin subsol, pretind alţii) a invincibililor ce-şi proclamă vitejia la televizor, dar n-au curajul să ne privească direct în ochi. La un moment dat, abrupt, discursurile au încetat, neotractoriştii s-au topit sub steagurile roşii fluturate de activul de partid - şi duşi au fost! Au intrat în clădire ca nişte răpitoare şi au dispărut pe lângă ziduri ca nişte şobolani. Deocamdată, din tot acest spectacol macabru au lipsit gloanţele. E drept că am văzut diseminaţi prin mulţime activişti de partid cu priviri la fel de oţelite precum ale celor de dinainte de ’89. Dar n-am nicio îndoială că alianţa de fier a banului furat, a setei de putere nemăsurată şi a resentimentului nu se va sfii să facă şi pasul decisiv spre infern. Cu entuziastul, iresponsabilul, inconştientul sprijin al mult prea multor „oameni de bine”. Răţuşca mecanică Antonescu a fost dată, deocamdată, la ralanti - după cum aflăm chiar de la Patriciu. Dar, la nevoie, el nu va ezita să facă gestul decisiv. Că doar e vorba - nu-i aşa? - de nişte „fanatici spre demenţi, sceleraţi”, gata să tulbure liniştea sepulcrală visată de mafia oligarhică.

Iubitul Elenei Udrea il face PRAF pe Ilie Nastase! Adrian Alexandrov a izbucnit DUR: Si-a pierdut mintile!

Pagina 1 din 2


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI