Sorin Ioniţă: "Kitsch nu este doar ce se vede, ci şi ce se aude, inclusiv nivelul discuţiilor publice, care te şochează după ce te-ai lipsit de el o vreme."
Sunt încă în depresia post- Nădlac - adică acea sfârşeală care te cuprinde când intri cu maşina în ţară şi dai de urâţenia cruntă şi inexplicabilă în care se bălăcesc nepăsători românii, pe linia Arad, Simeria, Orăştie şi aşa mai departe: un talmeş-balmeş de gunoaie, praf, TIR-uri aşezate strâmb, ţevi ruginite, şandramale de lume a III-a amestecate cu aşa-zise noi pensiuni bizare, cu arhitectură ridicolă şi disfuncţională, plus câini răpănoşi, prostituate de parcare şi bărbaţi burtoşi în bermude de nailon prin toate satele şi târgurile. Faţă de prostul gust din Tirolul austriac, unde kitschul se face cu ştaif şi metodă, în formule bine stabilite şi validate de industria turistică (în fond, kitschul la origine a fost inventat în zona Bavaria-Tirol), la noi predomină acela imprevizibil şi spumos, descins din filmele lui Kusturica.
Iar kitsch nu este doar ce se vede, ci şi ce se aude, inclusiv nivelul discuţiilor publice, care te şochează după ce te-ai lipsit de el o vreme. De exemplu, în vreme ce ţara zace ruptă în două pe Valea Prahovei, Valea Oltului sau la Sebeş, unde se fac zilnic ziduri de camioane care stagnează în trafic - iar situaţia asta ţine de 3-4 ani şi era previzibilă încă şi mai de mult - responsabilii sectorului mai lansează din vârful buzelor câte un plan nou şi diafan, de mare viitor, care constă doar într-o linie cu carioca pe hartă. Însă nu ştiu să spună nimic despre cum se pot ameliora pe termen scurt şi mediu crizele deja existente. Sau, când Bucureştiul este urbanistic un dezastru, primarul de sector Piedone este arătat la televiziunea propriului partid cum inspectează - ce credeţi? - internet café-uri, unde repurtează succesul major de a prinde trei minori fără acte la ei. Ştire naţională, nu alta, menită să acopere eşecul falangei conservatoare din justiţie, care n-a reuşit să-şi impună în CSM candidatul pentru şefia DNA.
Dar există în România o industrie chiar mai contraperformantă şi coruptă decât politica, deşi e greu de conceput aşa ceva: fotbalul. S-a confirmat chiar zilele astea în ce declin este acest business românesc condus de personaje gregare şi angajând câţiva băieţi de periferie, jumate în teren şi jumate în tribună. Ei nu pot supravieţui decât în ciorba domestică de complicităţi. Orice impact cu mediul concurenţial extern îi striveşte, după cum se va vedea curând şi în cupele europene. În acest context, este trist să vezi comentatori serioşi citind mai mult decât e cazul în recentele proteste de stradă de la Timişoara, unde galeria echipei locale refuză să accepte o decizie a unui tribunal şi cere ceva neprecizat, nu se ştie cui şi de ce.
Să demisioneze conducerea FRF? Foarte bine, să demisioneze, pagubă în ciuperci: dacă s-ar desfiinţa complet această coterie, care a încetat să mai fie un sport, devenind o ciumă socială şi un posibil incubator de mişcări extremiste, iar banii publici ar fi redirijaţi dinspre stadioanele de fotbal către sporturi de masă şi amatori - eventual unele mai puţin golăneşti, precum canotaj sau ciclism - am fi cu toţii mai câştigaţi.
Apropo, că veni vorba: în ţările din jurul Alpilor, inclusiv în Italia de nord, regii şoselelor nu sunt nici şmecheraşii în jeepuri, nici motocicliş tii descreieraţi. Tot acest segment marginal (şi kitsch) e bine controlat de autorităţi, care nu au complicităţi cu derbedeii, ca la noi, unde aproape că nu mai există general de poliţie fără un fecior narcoman sau traficant auto. Nici nu vezi prin tot locul ATV-uri, aceste vehicule inutile şi periculoase, ajunse la noi, în mod absurd, un soi de agrement obligatoriu prin staţiunile de munte. Nu, regii drumurilor, cu asfalt sau fără, sunt bicicliştii, în număr incredibil de mare pe şosele, de la copii la doamne pensionare, pe care îi găseşti escaladând pasuri la peste 2.000 de metri. Aşa că cine vrea să dea bani pentru promovarea sportului are de unde lua exemple bune.
Iar problema cu protestele de la Timişoara este că au fost în România în ultima vreme zeci de ocazii mai potrivite, de interes cu adevărat general, în care strada românească putea să-şi arate civismul şi preocuparea, de la sprijinirea luptei anticorupţ ie, devoalarea securităţii şi până la oprirea abuzurilor asupra mediului ambiant, dacă asemenea civism chiar exista. A face acum demonstraţii şi a bloca drumuri ca să aperi o afacere privată, patronată de un personaj dubios, care pur şi simplu a pierdut un proces într-o instanţă deoarece n-a avut dreptate ori n-a ştiut să se apere, iar acum se acoperă cu umbrela patriotismului de cartier, mi se pare ridicol şi periculos pe termen lung. Simbolul Timişoara merită mai mult, nu trebuie lăsat să devină şi el un kitsch tipic românesc.