Într-o schiţă celebră a lui Caragiale, personajul Lache îşi etichetează un preopinent în felul următor: "Uite, vezi! Ăsta e cusurul lui - e măgar!... şi violent!... şi n-are manieră!". Cuvinte perfect aplicabile conglomeratului de hăbăuci liberalo-pesedişti, năimiţilor din televiziuni şi comentatorilor "din off" după decizia preşedintelui Traian Băsescu de a retrimite în parlament legea pensiilor.
Ponta şi Antonescu făcuseră din tărăşenie un casus belli: ori preşedintele returnează legea, ori îl suspendă. A urmat linşajul de rigoare pe tema fraudării votului (de ce nu şi a chiulului pesedeilor şi-al liberalilor?), farsa de la Curtea Constituţională (cu eternul Predescu în rol de primadonă) şi, finalmente, decizia normală a lui Traian Băsescu.
În orice loc din lume - de la zgârie- norii newyorkezi până la ultima colibă africană - cei ieşiţi în avantaj şi-ar fi savurat victoria, transmiţând, eventual, mulţumiri celui care i-a ajutat s-o repurteze. Ei bine, nu. Meritând pe de-a-ntregul calificativele prin care-şi descrie Lache amicul - ba chiar şi multe altele! - grupul crinisto- pontac a ieşit, urlând bezmetic, din subpământurile morale unde-şi duce existenţa. Previzibil: de data aceasta, Traian Băsescu era vinovat pentru că n-a promulgat legea.
Sinistre personaje, tristă ţara care le-a produs! N-aş vrea să apuc ziua când chiar vor avea pe mână destinul românilor. Obraznici, odioşi, lipsiţi de-un minim fair-play, mustind de ură şi obsedaţi de putere, neruşinaţi şi mincinoşi, au compromis iremediabil ideea de opoziţie democratică. Le pasă de pensionari cam cât îmi pasă mie de elucubraţiile ecologice ale lui Al Gore. Se trezesc, se culcă şi dorm cu un singur gând: suspendarea preşedintelui. Cu minţile schimonosite de resentiment, nici măcar nu-şi mai pun problema şanselor - pur teoretice - de a-şi atinge scopul. Fac, în schimb, un tămbălău ca la incendiu, dominând cu nechezatul trufaş eforturile celor care chiar vor să stingă pălălaia.
Făţarnici şi aroganţi, nici nu se obosesc să-şi ascundă reaua-credinţă. Drept dovadă, au anunţat deja că nu vor participa la lucrările din Camera Deputaţilor. Şi asta deşi acum au prilejul să dea o lege după placul lor. Reclamagii şi complexaţi, ei ştiu una şi bună: dă-i cu pâra la Curtea Constituţională. Dacă acolo lucrurile nu merg cum trebuie, au în traistă celalaltă armă: toroipanul suspendării. Nici în ţările bananiere nu întâlneşti un asemenea infantilism politic. Nu sunt - am spus-o de zeci de ori - un fan pedelist, n-am relaţii şi nu frecventez cercuri ale puterii. Dar lipsa raţiunii, a onoarei şi chiar a instinctului de conservare din sânul actualei opoziţii mă duc la disperare.
La Crin Antonescu lucrurile sunt prea grave pentru a nu suspecta că au atins zona maladivului. E uimitor, însă, că - aşa amplu cum e - clanul Ponta nu vede în ce capcană a intrat. "Micul Titulescu" nu e, mai nou, decât copilul de mingi al "jucăriei ucigaşe" poreclită când Chucky, când Porumbacu. Copios dominat de dictatorul liberal, Ponta are o singură obsesie - să nu se depărteze de trena de injurii şi cabotinism a repetentului de-odinioară. În locul raţiunii, a preferat postura subalternă. În locul discursului responsabil, s-a resemnat să ardă, asemeni gâzelor în serile de vară, la torţa de iraţionalitate, venin şi autism a lui Crin Antonescu.
Dacă tot le-a intrat în cap ideea suspendării, le dau eu o sugestie: să suspende Curtea Constituţională! Au cel mai bun motiv din lume: cei nouă judecători au decis pe dos decât vor ei. (Ceea ce, în paranteză fie zis, i-a umplut de ridicol: dacă legea ieşită din parlament e constituţională, de ce-ar fi trebuit înlăturat preşedintele?!) Dacă nu suspendă Curtea Constituţională, înseamnă că totul e o farsă penibilă, simple aiureli născute din minţile înfierbântate ale unor personaje care nu reprezintă pe scena politică decât simptomele deşuchelii social-politice, pe care tot ei o alimentează.
Evident că nu vor trece la fapte. Monomaniaci şi obsesionali, vindicativi şi găunoşi, vor merge până-n pânzele albe pe scenariul înjunghierii pe la spate a preşedintelui. Dacă nu le-a ieşit pasienţa cu pensionarii, poate le iese cu profesorii. Sau cu poliţiştii. Sau cu pompierii. Sau cu bonele de companie. Sau cu casele de nebuni. Cineva tot trebuie să-i ajute în ţara asta, chiar aşa tembeli şi înveninaţi cum sunt! Nu mai întreb ce-i califică pe ei pentru guvernarea ţării, pentru că ştiu: ambiţia oarbă şi neruşinarea. I-aţi auzit emiţând vreo idee economică viabilă? Au în buzunare vreun plan de reconstruire a României? Poate în vis!
În ciuda aşteptărilor ce tind spre zero, mi-aş fi dorit ca, într-un suprem efort de a-şi depăşi vulgaritatea şi neruşinarea, să se fi înălţat măcar la statura unui mujic, dacă nu a unui om politic, şi să spună: "Mulţumesc, domnule preşedinte!". Abia din acel moment ar fi fost de sperat că, întrun viitor îndepărtat, s-ar putea alătura celor care-şi propun să despăducheze politic România. Deocamdată, ştiu doar să răspândească ciuperca urii şi bacteria holerei morale.