Sorin Ioniță: „Este nevoie de o idee-şoc pentru a energiza şi a da substanţă campaniei electorale europene, ameninţată de un mare dezinteres, mai curând decât orice altceva”.
Pentru a injecta dinamism şi miză în campania pentru europene, ar trebui ca poziţia de comisar din partea României să fie ocupată de o persoană de pe lista partidului care va ieşi primul în alegerile din 7 iunie. Nu de alta, dar e clar că în România lucrurile reintră în normal odată cu venirea primăverii: frisonul de instalare a noului guvern, pe care îl resimt toţi funcţionarii din sistem, s-a cam risipit; sindicatele se pregătesc de greva de Florii; televiziunile se ocupă de scandaluri minore; şi, colac peste pupăză, s-a reluat campionatul de fotbal. Pare că nici măcar criza economică nu mai e ce-a fost, din moment ce de câteva zile a revenit pe străzile din Bucureşti ambuteiajul, după două luni de sperietură în care, se zicea, românii ar fi făcut economie la benzină şi ar fi dat înapoi maşinile luate în leasing.
Politicienii alunecă uşor-uşor în campanie electorală, adică se enervează şi aruncă unii în alţii cu replici de maidan. Baza partidelor este pregătită pentru noncombatul obişnuit, de vreme ce la europarlamentare se votează listă naţională închisă. Veţi vedea că frenezia se va termina odată cu fixarea ordinii candidaţilor pe această listă, când se va şti cine are şanse şi cine nu, în raport cu prognozele sondajelor de opinie, pentru că cele 33 de locuri care revin României se alocă strict proporţional cu scorul naţional al fiecărui partid. Aşa că disputele publice, atâtea câte sunt, se vor încheia în acel moment. Practic, în afară de vreo patru candidaţi din partea fiecărui partid (aflaţi doi peste linia prezisă de sondaje şi doi dedesubt), nimeni nu va mai avea un interes real să se agite. Cei din faţă sunt siguri că se vor alege, iar cei aflaţi în subsol ştiu sigur că n-au nicio şansă. Aşa cum am constatat şi data trecută, inerţia organizaţiilor locale va fi maximă, pentru că nu vor avea nicio miză în aceste alegeri, pentru care primarii să pună osul la treabă.
Din motive care îmi scapă, guvernul a agravat lucrurile prin decizia de a ţine alegerile europene pe 7 iunie, adică în Duminica de Rusalii. Din păcate, pentru procesul democratic asta nu a fost o decizie bună: trei senatori (Ilie Sârbu din PSD, Cornelia Cazacu de la PDL şi Teodor Meleşcanu de la PNL) au păstorit anul trecut o lege care a făcut din a doua zi de Rusalii sărbătoare legală în România. Cu alte cuvinte, luni 8 iunie este zi liberă, deci vom avea atunci un weekend lung, cu consecinţele ştiute de la scrutinul din 1 decembrie 2008: lumea va profita de venirea verii ca s-o ia la sănătoasa şi să umple Austria, Grecia şi Turcia, iar pe cei rămaşi se vor bate în oferte operatorii români de turism aflaţi în criză. Chiar cei fără bani se vor înşira prin poieniţe cu grătarele, berea la PET şi gunoaiele aferente. În tot cazul, prezenţa la urne se anunţă un record negativ.
Este deci nevoie de o idee-şoc pentru a energiza şi a da substanţă campaniei electorale europene, ameninţată de un mare dezinteres, mai curând decât orice altceva. Propunerea mea originală ar fi ca partidele principale să facă un pact de onoare (scuzaţi termenul), care să prevadă două lucruri: în primul rând, că nici un partid nu va accepta ca aceia aleşi în PE să se retragă ulterior pentru a reveni în ţară, mai mult de unul-două cazuri de forţă majoră. Cam asta este media europeană, unde retragerile din PE sunt de 13% în cinci ani; prin contrast, în scurtul lor mandat de doi ani care se încheie, partidele româneşti şi-au înlocuit 25% din europarlamentari, după cum arată colegul Cristian Ghinea de la CRPE într-un studiu publicat ieri. Ai vrut la PE, stai, frate, acolo, că 7.000 de euro pe lună nu-s de lepădat, la urma urmei.
În al doilea rând, poziţia de comisar care (să sperăm că) revine României în noua Comisie ce se va forma să fie dată partidului care câştigă alegerile, iar comisarul european să fie numit exclusiv dintre cei de pe lista respectivului partid. Asemenea gentlemen’s agreement nu contrazice nimic din procedurile UE şi ar face ca: miza alegerilor să crească; oamenii de pe locurile sigure (dar şi cele din subsol) să iasă şi ei la bătaie, arătând că sunt buni şi individual, nu doar ca soldaţi ai partidului; iar noi să auzim şi lucruri care ţin de competenţa tehnică a candidaţilor ce se visează comisari europeni, nu doar obişnuitele promisiuni goale de campanie, bazate pe faptul că cetăţeanul de rând nu ştie că un eurodeputat are şi mai puţine şanse de a pune în practică tot ce spune decât unul din parlamentul de la Bucureşti, de unde nici acestea din urmă nu sunt grozave.