IONIŢĂ: "Pe ce s-or fi bazând liberalii când ridică miza în pokerul lor cu Traian Băsescu, nu ştiu."
Dar tare seamănă a cacealma supralicitarea de ieri, cu ecartarea fantelui de caro Radu Stroe, în ideea că n-are decât să-l refuze preşedintele, fiindcă avem pe post de jolly jocker pe eterna doamnă Nicolai. S-au băgat într-o schemă aşa de complicată, cu atâtea posibilităţi de manevră pentru Băsescu, încât nu mă îndoiesc că vor urma săptămâni de hârjoană şi declaraţii neprincipiale. Summitul NATO şi raportul de ţară al Comisiei UE din iunie sunt deja pe planul doi, în caz că nu observaseţi. În fine, în ciuda declaraţiilor liniştitoare ale premierului, sunt gata să pariez că nu vom avea alegeri locale pe 25 mai, cum s-a zis.
În momentul de faţă, România este o ţară complet aberantă, dar nu pentru că politicienii sunt neprofesionişti şi se ceartă între ei; asta s-a mai văzut şi prin alte părţi. Unicitatea situaţiei noastre vine din aceea că, de un an, iniţiativa guvernării a fost preluată de opoziţie, care face agenda în ce priveşte marile decizii: întâi politic, odată cu încercarea de suspendare a lui Băsescu; apoi economic, când din vara trecută PSD a început să remodeleze programul de guvernare după un tipar de stânga. De fapt, unul mai socialdemocrat decât acela cu care guvernaseră ei înşişi înainte de 2004. Vorba aia, dă banul, boierule, că nu dai de la tine. În loc de ridicarea vârstei de pensionare, cum propuneau documentele guvernului şi ministrul Păcuraru în primăvara lui 2007, s-a basculat către o mărire accelerată a pensiilor şi altor beneficii sociale. Apoi n-a mai fost cale de întors: săltarea salariului minim şi cedări pe toată linia în administraţia publică. La bugetul pe 2008, PSD a obţinut fonduri imense pentru preşedinţii de consilii judeţene, unde controlează majoritatea, în dauna consiliilor locale, anulând astfel un alt punct din programul Alianţei D.A. În fine, aripa agroalimentară a PSD vrea acum reducerea TVA la produsele de bază, o măsură bugetară sinucigaşă pentru o ţară în situaţia noastră, dar previzibil de populară într-un an electoral.
De ce fac social-democraţii toate chestiile astea? Păi, vorba junelui Chiuariu, fiindcă pot. Profitând de slăbiciunea politică a guvernului liberal, care e super-minoritar în parlament, ei preferă să preia guvernarea treptat şi semitransparent, dacă prin alegeri nu au şanse. Asta are şi marele avantaj că pot face câte prostii doresc, oricum nu răspund pentru ele. De aceea şi împing ei căruţa la marginea râpei, fără să le pese de avertismentele lui Isărescu, ale UE şi agenţiilor de rating. Ce dacă a luat-o la vale inflaţia, s-a devalorizat leul, iar zeci de mii de români cu credite în valută au simţit un fior rece pe spinare (ca avanpremieră, dacă nu se schimbă ceva): Tăriceanu plăteşte.
De partea cealaltă, guvernul spune că va ataca la Curtea Constituţională ideea reducerii TVA, ceea ce e şi mai aberant decât măsura în sine. Într-o democraţie, opoziţia are dreptul să propună orice inepţie; nu e nimic neconstituţional în asta. Plus, trebuie să fii complet deranjat la cap ca să te mai duci cu ceva la Curtea Constituţională a României, instituţie mai imprevizibilă decât tragerea Loto, alcătuită din nişte tipi ajunşi mai sus decât le permitea competenţa şi care, nesiguri pe ei, bâjbâie şi fac echilibristică politică. Nu, un guvern normal în UE stă la putere atâta vreme cât îşi poate susţine programul în parlament prin forţa majorităţii, iar când nu mai poate şi este silit să înghită prostiile opoziţiei, pleacă şi se fac alegeri anticipate. Aici intervine excepţionalismul românesc: spre deosebire de situaţia din alte ţări, inclusiv relativ corupta Italie, la noi PNL pare că pune semnul egal între plecarea de la guvernare şi propria moarte politică, deci ar face orice ca să evite deznodământul. De partea cealaltă, preşedintele PSD îşi umflă periodic pectoralii - de fapt, un piept cam costeliv - şi ameninţă a două sute şaptesprezecea oară cu răsturnarea cabinetului, în timp ce galeria cască, iar ziariştii îi sună pe Iliescu şi Hrebenciuc ca să afle adevăratele planuri ale partidului. PSD face gălăgie şi aruncă cu roşii fleşcăite în guvern, însă cu mare grijă, nu cumva să cadă Tăriceanu, care le este tuturor atât de util. Frica de justiţie şi statul de drept îi uneşte pe toţi într-un mare arc guvernamental, iar acest echilibru politic delicat trebuie menţinut, chiar cu preţul unei mici crize financiare.
Aşa că nu staţi zilele astea cu sufletul la gură aşteptând să cadă guvernul, ci mai bine puneţi un euro deoparte, că vine un an greu. Ignoraţi demarajele zgomotoase, dar cu frâna de mână trasă, ale lui Geoană sau vorbele de duh pe care şi le vor mai arunca preşedintele şi liberalii. Puteţi chiar să închideţi televizoarele vreo două-trei luni. O să vedeţi după aia că n-aţi pierdut mare lucru, ci doar o mare învârteală în cerc.