SENATUL EVZ: Frauda "Adrian Severin"

Horia-Roman Patapievici: "Batalia pentru opinia publica (IV)"

Altceva aveam in plan sa scriu saptamana aceasta, dar interventia dlui Adrian Severin din ziarul Ziua (marti, 31 iulie 2007), cu titlul "Onoarea nereperata a domnului Patapievici", mi-a oferit prilejul de a putea ilustra pe viu ceea ce altminteri as fi construit in abstracto.

Cu articolul dlui Severin avem un studiu de caz aproape didactic al procedeelor necinstite prin care se duce azi, in presa, batalia pentru cucerirea opiniei publice.

Prima observatie se refera la identitatea sa publicistica, care e convenabil si oportun dubla. Pe de o parte, dl Severin este om politic de 17 ani si tot de atunci este angajat in lupta pentru putere politica (in lupta politica tout court este angajat din vremea cand preda la Stefan Gheorghiu): inca din primele zile ale Revolutiei, lupta sa politica, trebuie sa ne reamintim acest lucru, a fost dusa in favoarea regimului Iliescu si impotriva societatii civile.

Aceasta lupta a fost incununata de succes, de vreme ce de 17 ani dl Severin este incontinuu parlamentar (de cateva ori ministru), in beneficiul si slujba mai multor partide (FSN, PD, PDSR, PSD+PUR). Pe de alta parte, dl Severin scrie la ziar ca publicist.

Asuma, altfel spus, statutul de formator de opinie? Este prima frauda, de identitate: desi exponent al puterii politice, dl Severin se prezinta publicului ca antena a opiniei publice. Ceea ce e un fals, pentru ca dl Severin este condamnat de conditia sa amfibie sa faca propaganda cu opiniile sale intelectuale in slujba intereselor sale politice.

A doua frauda tine de stil. Dl Severin oscileaza constant intre doua registre stilistice, care sunt incompatibile pentru ca fiecare dintre ele este expresia fatarniciei celuilalt. Un stil este civilizat, expozitiv, tatonand demonstratia; celalalt este brutal, primitiv, construind pe falsificari si proces de intentie premisele desfiintarii persoanei vizate. Oricare ar fi stilul adevarat, amestecul lor imprevizibil tradeaza si fatarnicia, si motivatia impura.

De pilda, in articolul „Epopeea frustratilor” (Ziua, marti, 2 August 2005), dl Severin combina o teorie respectabila in forma, desi nula intelectual (potrivit careia, atunci cand se lupta pentru putere, alogenii stiu sa manipuleze perfect suferintele majoritarilor), cu o descarcare de ura impotriva lui Traian Basescu, care este facut tatar, pentru a putea intra in linie cu alogenii Hitler si Stalin.

Mecanismul intelectual e simplu: pe Hitler si Stalin ii detesta toata lumea; ca sa fie si Basescu detestat de toata lumea trebuie pus cumva in legatura cu ei (procedeul este un sofism bine-cunoscut: condamnarea prin asociere). Ce este mai tulbure, insa, e mecanismul psihologic, care ii pune dlui Severin la dispozitie, pentru a-l inseria pe Basescu cu Hitler si Stalin, o teorie etnic-morala, potrivit careia rasa plus rautatea sunt sursa detracarii politice a dictatorilor.

Prin urmare, in dl Severin se disputa doua stiluri: unul ii pune la dispozitie forma unui argument rational (chit ca nul); celalalt ii furnizeaza un continut psihologic tulbure (tinand de fantasmele sale etnice, pe care le refuleaza). Care dintre stiluri e adevarat, care ipocrit? Fiecare, pe rand. Iar ceea ce le amesteca, se simte din felul in care isi alege cuvintele, e dorinta de a desfiinta, setea de a nimici, placerea discretionara a dorintei de a se lafai in resturile adversarului.

In articolul „Onoarea nereperata a domnului Patapievici”, dl Severin protesteaza: pretinde ca nu ar fi spus niciodata ca Basescu e rau pentru ca e tatar (si aduce ca argument faptul ca CNCD l-a achitat, pe el, iar pe Traian Basescu, pentru episodul „tiganca imputita”, nu): „Ceea ce am spus este ca un minoritar are relatii asimetrice cu majoritatea si de aceea este capabil sa inteleaga frustrarile generate inevitabil de asemenea asimetrii”.

Reformularea, in  limba de lemn agreabila azi corectilor politici, spune acelasi lucru, parca mai grav: ea afirma ca tine de statutul unui minoritar sa nu poata asuma statutul unui majoritar (deoarece are relatii naturaliter asimetrice cu acesta), adica sustine ca statutul de minoritar nu decurge din numar, ci din esenta; altfel spus, ca nu este politic; nefiind politic, nu admite solutie politica; or, fara solutie politica, iese din cadrul teoriilor moderne, cazand in zona fantasmelor etniciste - deci, inca o data, regasim teoria pe care dl Severin pretinde ca nu a sustinut-o.  

Atingem astfel chestiunea celei de-a treia fraude, cea intelectuala. Dl Severin afirma ca Traian Ungureanu este „unul dintre principalii ideologi ai neo-legionarismului romanesc”; ca „(m)esajul domnilor Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu, Alina Mungiu s.a. eiusdem farinae, este intolerant, antiparlamentarist, antipartidist si antipluralist”, ca acesti intelectuali formeaza o „minoritate fascistoida”, care se agita pentru formarea unei „izbavitoare miscari de mase care sa ia locul partidelor”, in scopul instaurarii „autocratiei prezidentiale” si impunerii „dictaturii minoritatii”.

Toate aceste afirmatii sunt pur si simplu minciuni. Nu interpretari tendentioase, nu deformari, nu rastalmaciri - ci minciuni. Adica falsificari ale adevarului. Constiente? Inconstiente? Sunt trei posibilitati. Cand un om crede in sinea lui ca albul e negru, avem de-a face cu un prost; cand cineva care stie ca albul nu e negru sustine in mod public ca albul e negru avem de-a face cu un manipulator; cand un om care crede sincer ca albul e negru face propaganda ideii ca albul e negru, avem de-a face cu un prost care manipuleaza.

Las perspicacitatii cititorilor justa incadrare a dlui Severin.