Mircea Mihaies: "Comparat cu alte Revelioane incarcate de semnificatie istorica (trecerea in mileniul al III-lea sau intrarea in NATO), cel din 2007, anul integrarii in Uniunea Europeana, a fost mai degraba posac."
Nu sunt singurul care sa fi observat retinerea de pe chipurile romanilor adunati in pietele marilor orase.
Sa fie de vina oboseala unui finis al integrarii plin de tensiune? Sa ne fi imputinat energia nesfarsitele scandaluri publice? Sa ne fie pierdut iluziile, socati de ce-am vazut in parlament cu ocazia condamnarii comunismului? Sa nu mai credem, dupa atatea zdreliri ale degetelor, in nicio mana intinsa?
Nu am raspuns la intrebarile de mai sus. Dar cateva fapte marunte tot am sa aduc in discutie. In primul rand, neasteptata vigilenta a organelor de ordine fata de comercializarea pocnitorilor si artificiilor. M-am plans si eu, ani in sir, de balamucul sonor-fumegos in care intra tara in preajma Craciunului si nu mai iesea din el pana la Sfantul Ion. Vedeam in asta un fel de infantilism la scara nationala, o forma tembela de manifestare a bucuriei.
Ei bine, in 2007, toate astea mi-au lipsit. Parca i-as fi vrut pe oamenii lui Vasile Blaga mai putin eficienti in confiscarea petardelor si mai ingaduitori cu artificierii improvizati din noaptea de Revelion.
La Timisoara, cerul n-a mai fost spintecat ore in sir, ca-n alti ani, de jerbele multicolore. Totul s-a redus la o salva scurta, de artificii cuminti, trimise spre inalturi dintr-un fel de obligatie politicioasa. Sa fie un semn ca ne-am europenizat instantaneu? Am dobandit, oare, un simt al masurii si-o cumpatare care, orice-am crede, nu ne vin bine? Nu am, iarasi, raspuns.
Constat insa ca la alte capitole suntem tot noi, cei vechi. E cunoscuta haiducia practicata la trecerea prin Vama Giurgiu. Ea ne-a adus deja un prim protest international. Probabil ca unii dintre granicerii pe cale sa-si piarda slujbele n-au rezistat unui ultim impuls de-a se tine de mizerii. Singura consolare este ca n-avem granita terestra si la Mamaia - cine stie ce nazbatii ar fi inventat primarul Mazare!
Nu pierdem niciun prilej sa infieram, plini de naduf, cele mai neinsemnate zvonuri despre masurile protectioniste propuse de statele bogate impotriva noastra si-a bulgarilor. Dar nu punem nicio secunda problema si invers: cum am reactiona noi insine in fata potentialei invazii de straini? Ni se pare firesc sa luam cu asalt Europa, dar ne uitam chioras la amaratii pripasiti la noi.
Cat de greu dispar reflexele autoritariste se poate vedea si din episodul pe care am sa-l relatez mai jos. Manat de treburi, am trecut, in primele zile ale lui 2007, granita de vest. Am constatat ca, in ceea ce priveste controlul, lucrurile stau exact asa cum le-au prezentat oficialitatile: la iesire, opresti doar in vama tarii de destinatie, la revenire, doar la bariera romaneasca.
La plecare, formalitatile au durat cam douazeci de secunde. Am aratat buletinul, politistul de frontiera si vamesul maghiari au salutat politicos - si cu asta basta.
La intoarcere, scenariul s-a repetat. Pana la un punct. Am depasit bariera ungara - locul era pustiu ca o halta CFR parasita -, am oprit in vama romana, am aratat buletinul, ni s-a urat bun venit, am demarat si eram din nou acasa. Nu m-am putut impiedica sa savurez momentul cu adevarat istoric: strapungerea, fara nici cea mai mica opozitie, a ceea ce fusese, decenii in sir, un zid impenetrabil.
Bucuria n-a durat insa prea mult. Parcursesem abia cateva sute de metri de sosea cand, la o curba, am fost opriti de o patrula a "supracontrolului vamal".
Eram intr-o masina inmatriculata in Romania, cu numere de Timis (judet in care tocmai intrasem). In masina, doar soferul si cu mine. Ce putea fi mai banal? Si totusi, proverbiala vigilenta a oamenilor in uniforma a salvat inca o data bostanaria patriei.
Nu stiu daca domnii cu pricina erau cu adevarat vamesi sau apartineau altor servicii. Cert este ca n-au fost curiosi sa controleze portbagajul. Le-au sticlit insa ochii atunci cand ne-au insfacat scurt actele. Unul dintre ei ne-a intrebat de unde venim ("Din Europa!"), iar altul a notat, pe capota masinii, datele din buletine. Fara alte comentarii, ne-au facut apoi semn ca suntem liberi.
La ce le-o fi folosit aceasta mica demonstratie de forta doar ei si sefii lor stiu. O fi ultima zvarcolire a reflexelor autoritariste? O fi incapacitatea de-a intelege ca s-a incheiat o epoca? O fi spaima de a accepta libertatea? O fi lipsa de incredere in cadoul care ni s-a facut? Om trai, om calatori si om vedea.