Horia Roman-Patapievici: "Lumea noastră e stricată."
Dar nu e lăsată aşa de la Dumnezeu, e stricată de oameni. Când oamenii strică neintenţionat, se aplică pogorământul clasic: „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere“. Dar când o fac cu intenţie, constatarea lucrului stricat trebuie neapărat însoţită de asumarea responsabilităţii. Cine greşeşte să recunoască şi să (se) îndrepte. Iar celui prejudiciat să i se restituie onoarea. Căci de unde e, Dumnezeu pretinde reparaţie şi nu lasă nimic la voia calomniei.
De aproape trei ani de zile, unicul conţinut al megatonelor de discuţii sterile deversate de televiziunile noastre zise de ştiri asupra publicului este strigătul de luptă „Băsescu vrea puteri dictatoriale!“. Afirmaţia „Băsescu vrea dictatură“ a devenit un adevăr revelat, iar infidelii care n-au crezut din prima clipă în el au fost târâţi în noroiul oprobriului public, fiind trataţi de „vânduţi“, de „pupincurişti“, de „şefi de şcoală neolegionară“, de „linguşitori ai dictaturii“. Ca să te înrobească fără opoziţie, diavolul te convinge că nu există. Ca să-şi facă mendrele nestingheriţi, oamenii băgaţi cu mâinile până la coate în finanţele statului au asmuţit atenţia opiniei publice asupra „intenţiilor dictatoriale“ ale preşedintelui. În timp ce ei îşi vedeau liniştiţi de treabă, opinia publică se cutremura de dictatura pusă la cale de un preşedinte pe care o majoritate zdrobitoare a parlamentului îl suspenda, un guvern care refuza să îl întâlnească îi tăia bugetul, iar televiziunile, care vorbeau numai de relele făcute de el, îl batjocoreau inadmisibil (amintiţi-vă de acel uluitor „Eşti prost, Traiane!“ rostit în oră de maximă audienţă la televiziunea cu cel mai mare rating pe sectorul de talk-show). Ca să facă ce vor cu o ţară care, de asaltul mediatic la care era supusă, nu mai ştia să distingă albul de negru, oamenii băgaţi cu mâinile până la coate în buget au inventat partitura dictatorului temut: în condiţiile în care „dictatorul temut“ era un preşedinte legat de mâini şi de picioare, aflat când la cheremul guvernului, când la bunul plac al parlamentului, pus mereu sub cenzura unei Curţi Constituţionale care a fost împinsă să joace un rol de preşedinte, fără să aibă nici legitimitatea lui, nici o componenţă care să o recomande.
Că nişte oameni necinstiţi au inventat minciuna „Băsescu vrea dictatură“, pot înţelege, deşi dezaprob. Că oamenii din televiziuni plătiţi să mintă au minţit potrivit fişei postului, pot înţelege, deşi dezaprob. Dar ca oamenii cinstiţi să se lase târâţi şi îngenuncheaţi de minciuni transparente fără să fie puşi pe gânduri de presiunea mediatică, fără să se întrebe de ce anumite lucruri sunt exagerate, iar altele omise, fără să examineze afirmaţiile şi fără să reacţioneze la enormităţi, asta nu pot înţelege şi nici nu pot aproba. De ce pe aceşti oameni cinstiţi nu i-a jenat punerea statului în paralizie de către o alianţă lipsită de transparenţă, între un partid care a guvernat singur (după ce i-a evacuat de la guvernare pe aliaţii cu care a câştigat alegerile) şi un altul, din opoziţie, de tristă faimă şi stricată reputaţie, cu care a tras toate sforile, legale şi ilegale, în parlament? De ce suspendarea fără motiv a preşedintelui li s-a părut constituţională, în schimb votarea unei legi neconstituţionale de către parlament li s-a părut că nu merită niciun comentariu? De ce traficul de influenţă al unui prim-ministru li s-a părut acceptabil (biletul „Dragă Traian“), iar o rezoluţie ironică pe un act oficial, dar a preşedintelui, li s-a părut un scandal? De ce nu s-au revoltat de modul discreţionar în care a condus ţara un guvern minoritar, în schimb s-au lăsat revoltaţi de obiecţiile preşedintelui împotriva acestui fapt? De ce exacţiunea fondurilor publice în beneficiul clienţilor politici, făcută cu cinism, la vedere, prin şantajul votului parlamentar, nu le-a stârnit obiecţii?
Ceea ce orice minte raţională înţelege şi orice inteligenţă normală vede este că toate lucrurile care nu i-au revoltat pe aceşti oameni cinstiţi au deja consecinţe dezastruoase (deficitul bugetar de peste 5%, devalorizarea leului etc.), în timp ce lucrurile care i-au revoltat şi i-au ţinut în stare de mobilizare generală nu au nicio consecinţă practică. Faptele guvernului care nu au stârnit indignare, deşi ar fi meritat, au consecinţe oribile asupra economiilor şi puterii noastre de cumpărare. Unde sunt, însă, efectele pretinselor ameninţări la adresa democraţiei cu care am fost intoxicaţi în ultimii doi ani? De curând, a fost publicat raportul Comisiei prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional. S-a spus că înfiinţarea ei face parte din complotul „Băsescu vrea puteri dictatoriale“. Ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele şi-a formulat opţiunea: republică semiprezidenţială, sistem parlamentar unicameral, introducerea referendumului obligatoriu etc. Unde este dictatura? Văd că leul s-a devalorizat în câteva luni cu aproape 20%, ceea ce este urmarea politicilor greşite adoptate de fostul guvern, atât de iubit de televiziunile care ne îndreptau atenţia asupra „preşedintelui dictator“, dar nu văd dictatura. Nici oamenii politici care acum doi ani îl suspendau pe preşedinte (şi care acum au ajuns la guvernare) nu o mai văd şi vor şi ei să schimbe Constituţia. Dar mare parte din opinia publică şi câteva televiziuni au rămas mobilizate. Logica? Bunul-simţ? Inteligenţa? Nicăieri. Cinstiţi ori necinstiţi, pe toţi aceştia faptele îi dezmint, iar ei imperturbabil fie mint, fie se lasă minţiţi în continuare.