Intrate în legendă graţie romanelor lui Hemingway şi Malraux, dar şi datorită unei propagande necontenite, Brigăzile Internaţionale simbolizează romantismul antifascist manipulat cinic de către Internaţionala a III-a Comunistă, cunoscută în genere sub numele de Comintern.

Înfiinţată în 1919, această organizaţie a reprezentat, cum scria istoricul Richard Pipes, un front global anti-capitalist menit să exporte modelul bolşevic. Era vorba de ceea ce Lenin a numit "semnificaţia internaţională a Revoluţiei din Octombrie". Războiul Civil a izbucnit în vara anului 1936. Republica Spaniolă se vedea confruntată cu o puternică rebeliune militară, sprijinită de mişcarea de extremă dreapta numita Falanga, largi grupuri din clasa de mijloc şi de Biserica Catolică. Hitler şi Mussolini s-au situat rapid de partea rebelilor. Anglia şi Franţa au adoptat politica de non-interventie. Spania republicană avea o nevoie disperată de ajutor logistic. Doar URSS era dispusă să-l ofere, dar preţul consta în crescânda dominaţie sovietică în Spania republicană. Odată cu armele (plătite în aur), soseau şi consilierii. Brigăzile Internaţionale fost organizate ca urmare a unei decizii a Cominternului. Iugoslavul Iosip Broz Tito şi italianul Palmiro Togliatti (Ercoli) au fost principalii coordonatori ai logisticii prin care voluntarii ajungeau în Spania (baza era la Paris). Comandantul Brigăzilor era comunistul francez André Marty, avându-l ca aghiotant pe Luigi Longo (Gallo), ulterior succesorul lui Togliatti la conducerea PC Italian. În România, cazul pe care îl cunosc cel mai bine, nu pleca oricine dorea în Brigăzile Internaţionale. PCdR organiza operaţiunile (paşapoarte, contacte la Paris). Franţa era în plină politică de non-intervenţie, deci nu susţinea acţiunea de formare a Brigăzilor, chiar o sabota. Pe mama mea a condus-o la gara de Nord Gheorghe (Gogu) Rădulescu, unul dintre liderii Frontului Studenţesc Democrat. În Brigăzi au existat numeroşi idealişti, dar aparatul politic era sută la sută stalinist. Unii erau carne de tun (între alţii tatăl şi unchiul meu, Mihail Boico, inginerii Mihail Florescu şi Carol Neumann, chiar Valter Roman, el însuşii inginer, de asemenea Gh. Adorian, Minea Stan, Ion Rab, Aurel Stancu, fraţii Constantin şi Mihai Burca, fraţii Minor, Andrei Roman, Julien Botoş, Bazil Şerban, Pavel Cristescu, Francisc Wolf-Boczov); alţii erau comisari şi acţionau pentru îndeplinirea ordinelor Cominternului de eliminare a oricărei ispite "deviaţioniste" (Petre Borilă, Gh. Stoica, Grigore Naum). Unii au ajuns ulterior cadre de vârf în MAI/Securitate (Grigore Naum, Mihai Patriciu, Aurel Stancu). Mama mea, studentă în anul al treilea la Medicină, a fost soră de caritate în cadrul Spitalului Brigăzilor Internaţionale. În acelaşi spital au lucrat infirmiera Galea Burcă şi studenta la Farmacie Sanda Sauvard. În anii stalinismului dezlănţuit, mulţi interbrigadisti au fost supuşi anchetelor, arestaţi şi condamnaţi. Asocierea cu comuniştii iugoslavi în cadrul Brigăzilor era privită de inchizitorii stalinişti drept un suprem păcat. Laszlo Rajk, care luptase în Spania, a devenit figura centrală a procesului-spectacol de la Budapesta în 1949. A fost condamnat la moarte şi executat ca spion şi trădător. Majoritatea copleşitoare a celor care au luptat în Brigăzi o făceau convinşi că se opun fascismului. Prea puţini au înţeles jocurile lui Stalin, faptul că devenisera instrumentul politicii acestuia de construcţie a unei "democraţii populare". În Brigăzi au existat numeroşi idealişti, dar aparatul politic era sută la sută stalinist. Unii erau carne de tun, alţii erau comisari.