Horia Roman-Patapievici: "Mutilarea bugetului ICR este în mod iraţional şi iresponsabil îndreptată împotriva intereselor României".
Săptămâna trecută, primul-ministru a decis reducerea bugetului Institutului Cultural Român de la 50 milioane lei la 32 milioane lei. Aş vrea să explic de ce această reducere este deopotrivă iraţională, iresponsabilă şi îndreptată împotriva intereselor României.
Potrivit creşterii activităţii ICR din 2008, adică ţinând seama de nivelul de solicitare al programelor noastre confirmat prin aplicaţiile înregistrate în 2008, am construit un necesar bugetar de 59 milioane lei. Structura de buget a fost următoarea: programe şi proiecte culturale: 70,30%; cheltuieli de personal: 16,20%; cheltuieli administrative şi gospodăreşti: 11,80%; cheltuieli de capital: 1,70%. Aceasta înseamnă că 70,3% din bugetul ICR reprezintă programele culturale, iar 29,7% reprezintă costurile întreţinerii instituţiei. Raportul de 7 la 3 nu este nici rezonabil, nici bun: este foarte bun. Nu ştiu dacă mai există vreo instituţie de stat care să aibă un raport programe versus administraţie atât de bun. În 2005, când actuala conducere a preluat ICR-ul, structura bugetului era de 48% cheltuieli pe programe, 52% cheltuieli pe administraţie. Progresul este, cum se vede, uriaş.
Un alt indicator care exprimă creşterea eficienţei activităţii ICR priveşte bugetul de programe alocat institutelor culturale româneşti din străinătate. Cum se ştie, legiuitorul a decis prin legea de funcţionare a ICR ca institutele din străinătate să fie întreţinute administrativ (inclusiv salarii personal) prin MAE, iar cheltuielile pe programe să fie asigurate prin ICR. Raportul dintre cheltuielile de administraţie alocate de la bugetul de stat prin MAE şi bugetul de programe alocat institutelor culturale din străinătate de ICR era în 2005 de 0,17. Acest raport a fost adus acum la 0,89. Din punctul de vedere al statului, trecerea de la 0,17 la 0,89 înseamnă creşterea semnificativă a eficienţei de cheltuieli bugetare, exprimată prin raportul „administraţie (MAE) versus programe culturale (ICR)“. Din punctul de vedere al instituţiei numite ICR, obţinerea unui raport de eficienţă de 0,89 înseamnă confirmarea creşterii durabile a capacităţii de absorbţie a unui buget cultural mare pe pieţele culturale străine (căci o cheltuială culturală este absorbită nu atunci când este cheltuită, cum se întâmplă în cazul cheltuielilor de administraţie, ci numai atunci când e confirmată prin angajamente ulterioare).
Bugetul de 59 milioane lei ţinea seama de următorii factori: (I) creşterea instituţională a Institutului, în termeni de cheltuieli administrative (ICR, din 2007, desfăşoară un volum de activitate comparabil cu cel al unui minister); (II) creşterea exponenţială a solicitărilor de parteneriate şi colaborări cu ICR pe pieţele culturale străine; (III) bugetarea la un nivel mărit a institutelor culturale din străinătate, potrivit capacităţii lor de inserare pe pieţele străine; (IV) intrarea ICR din 2008 pe piaţa marilor spaţii expoziţionale şi de concert europene cu expoziţii tematice proprii şi turnee de promovare a muzicii româneşti contemporane; (V) bugetarea programelor mari (de tip „Cantemir“, „TPS“ ori „Publishing Romania“) la nivelul solicitării lor în anul 2008, care a depăşit cu mult aşteptările induse de experienţa anului 2007 - ceea ce înseamnă că potenţialul lor de creştere nu a fost încă atins şi, deci, e raţional să fie solicitat.
Toţi parametrii raţionali (în termeni de eficienţă, de potenţial de creştere, de încredere dobândită pe pieţele externe etc.) conduc la concluzia că Institutul Cultural Român este o instituţie care, din 2005 încoace, şi-a îmbunătăţit în mod remarcabil performanţa, cheltuieşte banii publici în mod eficient (de pildă, raportul de 7 la 3; ori raportul de 0,89) şi are un potenţial de creştere semnificativ, care, deoarece priveşte prezenţa României pe pieţele culturale străine, merită susţinut.
În aceste condiţii, reducerea la 32 milioane lei a unui buget care fusese construit în mod raţional la nivelul de 59 milioane lei şi care fusese deja redus, în urma unor cedări dureroase (deoarece implicau renunţarea la unele programe de anvergură), la 50 milioane lei echivalează cu un asasinat instituţional.
Această reducere este iraţională, deoarece prin suma astfel deblocată nu se economiseşte nimic, bugetul ICR fiind de ordinul câtorva zecimi la mie din PIB (este bine să se ţină minte această cifră: câteva zecimi la mie din PIB, atâta reprezintă investiţia externă în cultura română pe care înţelege statul român să o facă).
Această reducere nu este doar iraţională, este şi iresponsabilă, deoarece aruncă în mod nejustificat în aer angajamente, parteneriate, contracte - un extrem de preţios sistem de conexiuni, bazate pe o încredere pe care ICR a construit-o în ultimii ani în beneficiul culturii române.
Nu în ultimul rând, mutilarea bugetului ICR ruinează perspectiva ca ICR să îşi mai poată consolida poziţia pe care a dobândit-o pe pieţele culturale occidentale. Această poziţie a fost câştigată prin eforturile pline de imaginaţie şi inteligenţă ale angajaţilor ICR şi nu a fost obţinută nici în folosul lor, nici spre profitul ICR, ci pentru România şi în beneficiul imaginii ei. În fond, această mutilare este în mod iraţional şi iresponsabil îndreptată împotriva intereselor României.
Decizia primului-ministru de a distruge poziţia câştigată de ICR pentru cultura română în străinătate arată că în România, pentru unii politicieni, nici un bine nu trebuie să rămână nepedepsit.