Mircea Cărtărescu: „Bucureştiul, pe care-l socoteam un oraş cu o conştiinţă politică, s-a lăsat de data asta îmbrobodit ca un ţânc de o manevră atât de cusută cu aţă albă“.
Cum mă aşteptam, s-a votat peste tot politic, s-a votat mizerabil, s-au votat aceiaşi bulibaşi locali. S-a votat pentru continuarea sistemului pervertit al corupţiei, mitelor şi bălăucilor. Pentru un statu quo, dacă nu chiar pentru o restauraţie a ceea ce e uneori numit cu inconştienţă şi sforăitor „stânga“. E PSD de stânga? E PRM de stânga? Poate cu vechiul sens de „sinistra“, de cale fatală, de mână pe care-o foloseşti numai la treburi ruşinoase. Unii văd în votul românilor la alegerile locale un eşec al uninominalului. E ca şi când ai spune că democraţia e un sistem rău pentru că nu dă rezultate în ţările unde oamenii mai că nu se mănâncă unii pe alţii. Sistemul nu e rău, noi suntem răi. Noi ne lăsăm cumpăraţi pentru un pumn de ceapă. România a fost, la aceste alegeri, un Ştefăneşti uriaş, gata să-şi dea voturile pentru cei ce oferă mai mult, nu în proiecte şi onorabilitate, ci în comerţ pe sub mână, în realitate de format telenovelă, tabloid şi manea - adică acea realitate care ne prieşte şi-n care ne bălăcim până la guşă. Vorba lui Eminescu, cel amar şi deziluzionat, din „Scrisori“: „Ce mai vrei cu-a tale sfaturi dacă ştii a lor măsură?“.
Bucureştiul, de care altădată eram atât de mândru, pe care-l socoteam un oraş cu o conştiinţă politică trei clase peste a restului ţării, s-a lăsat de data asta îmbrobodit ca un ţânc de o manevră atât de cusută cu aţă albă, de ţi se face ruşine că eşti om. A căzut în capcana unui Oprescu „independent“, „persecutat de sistemul ticăloşit“. Nu s-a priceput să vadă rânjetul sinistru al lui Iliescu în spatele lui, nu i-a păsat că aduce în fruntea sa un fiu de general de securitate, un om care, după dezvăluirile presei, şi-a falsificat dosarul de doctorat, un om care n-a întrunit măcar numărul de semnături la depunerea candidaturii. Un om care vorbeşte ca după blocuri, care e-nconjurat de inşi de toată jalea. Foarte bine, băieţi, votaţi-l pe dom’ doctor şi-n turul doi! Votaţi-i, alături de el, pe toţi cei care s-au grăbit să-i dea binecuvântarea: PSD, PNL, PRM, PC - acelaşi sinistru patrulater. Votaţi-i, lângă el, într-un grandios tablou de familie, pe Năstase, Miron Mitrea, Vadim, Voiculescu - ah, şi nu uitaţi să-l numiţi mai departe pe Băsescu dictator, că doar nu de la primii, ci de la el ni se trag toate relele. Că doar nu parlamentul a vrut să-l debarce pe el, ci el pe parlamentari, că doar nu el a condamnat comunismul, ci alde Vadim şi Voiculescu, că doar nu el a vorbit despre sistemul ticăloşit, ci Iliescu, Oprescu, Tăriceanu şi Năstase. Că doar nu aceştia din urmă au dosare grele la tribunal, că doar nu ei blochează justiţia şi democratizarea ţării, că doar nu ei şi-au împărţit România-ntre ei, ci magnatul Băsescu, proprietar, cum se ştie, de câmpuri petrolifere şi rafinării, de terenuri în Deltă şi terenuri de vânătoare, de imperii media şi bănci internaţionale. Votaţi-i, deci, cu conştiinţa-mpăcată, pe cei ce vă reprezintă şi înjuraţi-i mai departe pe ’telectualii lui Băsescu, mama lor de licheni, dar pe mine să nu contaţi...
În România, stăpână e mai departe Securitatea, acesta e adevărul, poate singurul adevăr de anvergură care se poate spune despre nefericita noastră ţară. Şi, pentru că Securitatea e organizată mafiotic, lax, dar uimitor de solidar totuşi, e cu neputinţă să se realizeze la noi un stat de drept. Securitatea l-a învins pe Emil Constantinescu şi e pe punctul să-l învingă şi pe Băsescu, un die-hard, e adevărat, şi totuşi un singur om contra tuturor. Înspăimântător e că nu doar în politică, ci unde cu gândul nu îndrăzneşti să gândeşti dai de aceiaşi foşti ofiţeri de securitate, de aceiaşi colaboratori, de aceiaşi total amorali care infestează mai departe fiecare celulă vie din trupul naţional. Securişti în presă, îi ştim cu toţii, securişti în cultură, îi ştim şi pe ei, oameni care i-ar vinde bucuros (şi-i vând zilnic) pe maică-sa şi pe taică-su pentru orice mic avantaj imaginabil.
Dar vorba lungă - sărăcie. Mai avem un tur de scrutin. Încă se mai poate face ceva. Îmi face o plăcere maladivă să cred că partea cea mai bună a bucureştenilor nu s-a dus la vot în turul întâi. Şi că acum, în ciuda unei duminici cu fotbal şi-a deziluziei generale, îşi vor mişca fiinţa până la secţiile de votare ca să nu-l lase pe Iliescu stăpân pe acest oraş. Căci asta i-ar mai lipsi celei mai urâte capitale europene, singurului oraş din lume a cărui primărie e împodobită cu o bulină roşie: risc seismic de gradul întâi... Aş vrea să sper într-o trezire de ultimă clipă a concitadinilor mei în faţa pericolului de a nu se mai putea privi în ochi unii pe alţii, ca naivii escrocaţi de şarlatani la bâlciurile de altădată. Aş vrea să vadă dependenţa de Iliescu ca de un drog tare a independentului Oprescu şi apartenenţa sa trup şi suflet la sistemul ticăloşit care, chipurile, îl persecută...