Senatul a decis: Se iese mai repede la pensie. Care este condiția?

Zeci de mii de români ar putea să iasă mai repede la pensie, potrivit unei inițiative legislative ce a fost adoptată tacit în Senat. Este vorba de soldații ori gradații profesioniști, o parte dintre militari, polițiști ori funcționari publici cu statut special.

Conform acestei inițiative legislative, mai multe categorii de români ar urma să iasă mai repede la pensie, iar în același timp, s-ar mări și numărul militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special ce ar putea ieși mai repede la pensie.

Astfel, prin intermediul acestei propuneri legislative se dorește asigurarea egalității de tratament pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă. Mai exact, documentul prevede ca, pe lângă cei ce beneficiază deja de această măsură, de reducere vârstei de pensionare să poată beneficia și soldații sau gradații profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice, scrie a1.ro.

În același timp, de această măsură ar putea beneficia și militarii, polițiștii ori funcționarii publici cu statut special ce “au fost trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, neimputabile militarului”, potrivit avocatnet.ro. 

Ca să iasă mai repede la pensie, însă, aceștia trebuie să îndeplinească o condiție de vechime minimă, adică să aibă cel puțin 25 de ani vechime efectivă, dintre care cel puțin 15 ani în vechime de serviciu.