Senatorul PDL Radu F. Alexandru a declarat azi că este 'scârbit' de opţiunea unor parlamentari democrat-liberali de a demisiona din partidul şi de a se alătura liberalilor.
Radu F. Alexandru a adăugat că ia în considerare dacă va părăsi sau nu grupul parlamentar al PDL de la Senat.
"Mă scârbesc, nu mă îngrijorează (demisiile parlamentarilor PDL - n.r.). Eu nu pot să fac declaraţii în numele altor colegi, pot face declaraţii numai în nume personal. Pot declara că iau în calcul dacă îmi dau sau nu demisia din grupul parlamentar al PDL de la Senat', a declarat senatorul democrat-liberal.
Senatorul PDL Radu F. Alexandru a fost numit şi în calitatea de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), urmând ca acesta să renunţe la una dintre cele două funcţii pentru a nu se afla în stare de incompatibilitate. CITIŢI ŞI:
- O demisie pierdută: PNL se jură că l-a luat şi pe Marian Rasaliu, el se jură că nu pleacă din PDL
- MIGRATORUL ZILEI. Petru Filip, vicepreședintele PDL al Senatului trece la PNL
- Puterea, la 4 VOTURI de pierderea majorității în Camera Deputaților
- Dan Radu Rușanu, despre racolările de la PDL: "Fără număr, fără număr, cum zice Salam"
- Crin Antonescu, racolare cu HUIDUIELI: deputatul Marius Dugulescu trece la PNL
- Cezar Preda îl acuză pe Sorin Frunzăverde de hemoragia PDL
- Senatorul PDL Mihaela Popa, momită de Relu FENECHIU cu un post de EUROPARLAMENTAR
- Pe urmele lui Frunzăverde: Deputatul “multi-vot” zis și "Butoane" a trecut
- Parada traseiştilor: USL îşi prezintă "trofeele" politice
- Gheorghe Ciobanu: miercuri în PDL, joi în PSD
- Negocieri: După destructurarea PDL Caraș-Severin se trece la filiala de Timiș. Pedelistul Dugulescu, discuţii cu Antonescu
- Un senator PDL își pregătește excluderea
- Ponta le fixează deadline migratorilor interesați să vină la USL