Senatorul PSD Claudiu Manda face DEZVĂLUIRI ȘOCANTE în cazul fostului director al SRI, George Maior. Raportul în care se SPUNE TOT

Claudiu Manta, președintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI, a declarat, joi, că urmează să prezinte un raport mai amplu despre activitatea fostului director SRI, George Maior.

 „Noi ne asumasem să prezentăm un raport SRI - ANI și atât. Am hotărât azi (joi - n.r.), după ce ne-am uitat pe toată documentația, să prezentăm un raport mai amplu care vizează și activitatea fostului director SRI (George Maior - n.r.), și legat de petreceri, și dacă s-a implicat sau nu în numirea unor persoane în diferite funcții importante, și culoarul din justiție, adică elemente cu care am fost sesizați în legătură cu dl Maior. Am hotărât să extindem raportul cu toate aceste lucruri, și să îl prezentăm, să îl dezbatem și să îl aprobăm în perioada următoare. Este un al doilea raport parțial”, a declarat, senatorul PSD Claudiu Manda, potrivit www.stiripesurse.ro

De asemenea, Manda a spus că Maior a afirmat, în cursul audierii, că există ofițeri acoperiți în presă care sunt folosiți inclusiv pentru „contra-propagandă”, că i-a transmis fostului președinte ANI să facă „ce este legal" cu cazul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis și că l-a informat pe fostul președinte Traian Băsescu despre un mandat de securitate națională pe numele lui Dan Andronic. 

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au stabilit, pe 3 octombrie, ca la următorul plen reunit al Parlamentului să se introducă pe ordinea de zi un raport parțial privind activitatea Comisiei SRI în 2017.

În raportul parțial Comisia SRI își propune să sesizeze Inspecția Judiciară cu privire la demararea unui audit la Parchetul General pentru a verifica mandatele de supraveghere eliberate și numărul de persoane interceptate.

De asemenea, Comisia SRI propune înființarea unei comisii la nivelul instanței supreme, al CSM ori al Parlamentului, care să analizeze mandatele de supraveghere și să decidă excepțiile, adică dacă infracțiunile verificate vizează securitatea națională sau terorismul.

Comisia parlamentară de control a activității SRI mai propune, în Raportul parțial privind activitatea sa în perioada septembrie 2017 - prezent, notificarea persoanelor interceptate la cel mult 2 ani de la expirarea mandatelor de securitate națională sau supraveghere tehnică, și mai stabilește că hotărârea CSAT prin care SRI a fost desemnat, prin Centrul de Interceptări, autoritate națională pentru efectuarea interceptărilor, înființează de fapt, o instituție prin adăugare la cadrul legislativ. Comisia spune că acest lucru se face doar prin lege organică.