Preşedintele Comisiei pentru apărare a Senatului, Marius Obreja, a afirmat marţi că prin proiectul de lege privind pensiile militare de stat iniţiat de Guvern, care se află în dezbaterea Camerei superioare, niciun militar nu va avea o pensie diminuată.
"Am avut în vedere prin această lege ca niciun militar aflat în pensie să nu se trezească cu pensiile diminuate şi disonanţele din actuala lege să fie puse în regulă. Nimeni nu va avea o pensie mai mică decât acum", a declarat Obreja.
El a precizat că într-o primă dezbatere a proiectului în şedinţa comună a Comisiei de apărare şi Comisiei de muncă ale Senatului au fost amendate două articole, restul proiectului urmând a fi analizat săptămâna viitoare.
"Au fost admise două amendamente, care se referă la baza de calcul pentru pensiile militare de stat, care este venitul brut al funcţiei de bază pe ultimele şase luni, la care se adaugă brutul funcţiei militare avute. Un alt amendament se referă la plafonarea la 100% a pensiei, pentru că în varianta Guvernului putea să ducă la o pensie de peste 100% din veniturile avute în timpul activităţii. Pensiile militarilor sunt luate ca 80% din veniturile brute avute în ultimele şase luni de activitate", a explicat Obreja.
Pe de altă parte, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, Dumitru Coarnă, a susţinut că proiectul de lege în forma Guvernului îi avantajează pe cei cu funcţii de conducere şi îi dezavantajează pe cei cu funcţii de execuţie.